După criteriul „Vîntu”, românii au avut de ales duminică între un politician animal de casă al lui SOV şi un politician care şi l-ar dori pe SOV ca animal de casă.

Aceasta ar fi diferenţa dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu, amatori amândoi de intimităţi politice, nocturne şi profitabile cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Dacă am trăi într-o fostă republică sovietică, un preşedinte care deţine controlul asupra oligarhilor ar fi preferat de alegători unuia care le împlineşte toate poftele economice.

România este un stat european, iar Traian Băsescu nici nu i-a îmblânzit pe Dan Voiculescu, Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vîntu. Doar i-a stârnit prin cuvinte într-o luptă publică pentru putere, care să-i folosească electoral. Şi ei s-au lăsat provocaţi, reacţionând cu asupra de măsură, pentru că, pe lângă Poşta Română şi alte posesiuni pământeşti, au tânjit după ceva abstract, respectul, adică după recunoaşterea statutului lor de putere în stat.

Traian Băsescu ar putea dacă ar vrea să facă din această tânără oligarhie, o democraţie. Mircea Geoană nici n-ar fi putut şi nici n-ar fi vrut pentru că este beneficiarul susţinerii şi protecţiei celor trei oameni bogaţi. Sub Mircea Geoană, complexul politico- industrial şi-ar fi consolidat probabil domnia în detrimentul democraţiei şi economiei de piaţă. Dar, pentru asta, Traian Băsescu ar trebui să-şi dorească altceva decât să-i domine şi să-i controleze.

Războiul cu mogulii, a cărui existenţă a fost validată de aceştia în ultimele două săptămâni de campanie electorală, nu va fi câştigat decât dacă Traian Băsescu se va retrage din bătălie şi va lăsa instituţiile să-şi facă datoria. Pentru că, în realitate, nici nu este războiul lui personal, ci al statului de drept.

Atât timp cât Traian Băsescu îşi va încrucişa frazele acuzatoare cu ale lui SOV, Pa