Revista pariziană Esprit, un calibru greu al revistelor de idei din Europa, a publicat în numărul din octombrie 2009 un grupaj de articole intitulat, sugestiv, Ceea ce ne rămâne din 1989.
Departe de orice festivism sau de tendinţele de comemorare a comemorării, după cum stă scris în introducerea acestui număr tematic, Esprit încearcă să înţeleagă, de fapt, cu reculul şi calmul furnizat de cei 20 de ani de travail de mémoire, un eveniment neaşteptat, traumatic chiar.
Introducerea este plasată sub semnul unei interogaţii constitutive a întregului număr: Un moment 1989-2009?. Autorul acesteia, Frédéric Worms, se fereşte să folosească termenul comemorare atunci când vorbeşte de anul 1989. Anii 1989 şi 2009 sunt prezentaţi ca fiind doi ani limită a unei perioade plină de tensiune internă din punct de vedere politic şi filosofic. O perioadă de reaşezare a istoriei, în care nu am avut doar un eveniment unic, ci o suită de evenimente extreme, cu acelaşi numitor comun: revoluţia drepturilor omului, dublată însă de o retorică a democraţiei, utilizată abuziv, în scopuri de politici de putere. În fine, Frederic Worms reaminteşte într-o manieră concluzivă faptul că, după 1989, am avut impresia (de ce doar impresia, şi nu certitudinea? nota noastră) că asistăm la erupţia unor probleme sociale, economice şi strategice cu totul şi cu totul noi.
Primul articol al seriei este deschis de un interviu acordat revistei de geopolitologul Pierre Hassner. O opinie realistă şi închegată referitoare la cele două decenii de la prăbuşirea comunismului (semnalez, în treacăt, prudenţa extremă a revistei Esprit în utilizarea acestui cuvânt, un fapt cu care presa francofonă ne-a obişnuit deja). Intrarea în subiect este proprie lui Pierre Hassner, recunoscut pentru al său franc-parler: nimeni nu se aştepta la prăbuşirea sistemului sovietic. După ce aceasta s-a realizat
