- Economic - nr. 434 / 8 Decembrie, 2009 In primele noua luni ale anului 2009, economia Romaniei a scazut cu 7,4%, valoarea PIB-ului ajungand la 334,23 milioane de lei, conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS). Asta, in timp ce _ potrivit Eurostat _ media europeana a fost de 4,3%. Declinul inregistrat de economia Romaniei, de peste 7%, fata de perioada similara a anului anterior, este al cincilea mare declin al PIB la nivelul UE, in conditiile in care economia blocului comunitar a scazut cu 4,3%. Cea mai mare scadere in volum (cu 17,4%) au inregistrat-o constructiile, comparativ cu perioada similara a anului trecut, potrivit INS. Totodata, una din cinci companii din domeniul constructiilor a dat faliment sau a intrat in insolventa in acest an, dupa ce constructorii au mizat doar pe finantare din partea bancilor. Circa 19.500 de firme de constructii au intrat in insolventa sau faliment de la inceputul acestui an, adica o proportie de 20% din toate companiile care au ca obiect principal de activitate constructiile. Si valoarea pietei materialelor de constructii a inregistrat o scadere de 32% in primele opt luni, iar pentru al doilea semestru, scaderea estimata este de circa 40%. GHEORGHE GIURGIU - Economic - nr. 434 / 8 Decembrie, 2009 In primele noua luni ale anului 2009, economia Romaniei a scazut cu 7,4%, valoarea PIB-ului ajungand la 334,23 milioane de lei, conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS). Asta, in timp ce _ potrivit Eurostat _ media europeana a fost de 4,3%. Declinul inregistrat de economia Romaniei, de peste 7%, fata de perioada similara a anului anterior, este al cincilea mare declin al PIB la nivelul UE, in conditiile in care economia blocului comunitar a scazut cu 4,3%. Cea mai mare scadere in volum (cu 17,4%) au inregistrat-o constructiile, comparativ cu perioada similara a anului trecut, po