Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoyo amână producţia de tractoare la fabrica de la Râşnov

Publicat in Capital, marți 8 decembrie 2009 ·

Producţia primului tractor al uzinei Tractoare Hoyo de la Râşnov nu va mai avea loc în luna decembrie a acestui an, cum era programat, ci la începutul anului viitor, din cauza unor întârzieri la lucrările de la secţia de motaj a fabricii. „Nu ne descurajează acestă reprogramare. Drept dovadă, intenţionăm să aderăm la programul «Rabla» pentru tractoare, care se va desfăşura anul viitor”, a declarat pentru Mediafax directorul executiv al companiei, Denisa

Producţia primului tractor al uzinei Tractoare Hoyo de la Râşnov nu va mai avea loc în luna decembrie a acestui an, cum era programat, ci la începutul anului viitor, din cauza unor întârzieri la lucrările de la secţia de motaj a fabricii.

„Nu ne descurajează acestă reprogramare. Drept dovadă, intenţionăm să aderăm la programul «Rabla» pentru tractoare, care se va desfăşura anul viitor”, a declarat pentru Mediafax directorul executiv al companiei, Denisa Vasilescu.

Tractoare Hoyo a inaugurat, la sfârşitul lunii septembrie, la Râşnov, o fabrică de asamblat tractoare care va produce anual peste 20.000 de tractoare, investiţie care va ajunge la 50 de milioane de dolari.

Fabrica din Râşnov se află în prima fază de dezvoltare, care a necesitat fonduri de 20 de milioane de euro pentru construcţia unei hale în care se vor face ansamblări ale componentelor importate din China.

Potrivit reprezentanţilor companiei, numărul angajaţilor în cadrul uzinei va ajunge la 500 până în 2012, iar majoritatea angajaţilor vor proveni din Râşnov şi Braşov.

Hoyo Agricultural Machinery Equipment va asambla şi produce la Râşnov opt tipuri de tractoare a căror capacitate va fi cuprinsă între 25 şi 120 de cai putere, cel mai mic preţ de achiziţie urmând a fi de aproximativ 6.500 de euro.

Uzina de la Râşnov este deţinută de firma chineză Hoyo - SHK Modern, parte a grupului Shantuo Agricultural Machinery Equ

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 23 minute
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

O femeie care livra pizza a înjunghiat o clientă pentru că i-a dat bacşiş prea mic

Mediafax acum 2 ore
Brianna Alvelo, în vârstă de 22 de ani, a fost acuzată de tentativă de omor şi alte infracţiuni grave după ce, în Ajunul Crăciunului, a atacat o femeie însărcinată într-un motel din Kissimmee, Florida. Victima, împreună cu partenerul şi fiica lor, a

China: Bărbatul care a ucis cu mașina 35 de oameni în noiembrie a fost condamnat la moarte

HotNews acum 2 ore
Șoferul care și-a folosit mașina pentru a ucide 35 de persoane în noiembrie în provincia Guangdong din sudul Chinei a fost condamnat la moarte vineri, potrivit televiziunii de stat CCTV și AFP. Fan Weiqiu, în vârstă de 62 de ani, care a intrat cu un

Salvamontiștii o spun pe aia dreaptă: „Gheața nu ține cont de brand!”

Tribuna acum 58 minute
Ieșirea la munte presupune și un echipament adecvat. Muntele nu este un podium al modei, îmbrăcămintea și încălțămintea de oraș (adidașii, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante) nefiind potrivite pentru plimbări pe cărările pline de z

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 4 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Pârtiile din Sinaia, închise pentru a patra zi la rând, din cauza vântului puternic. Turiștii pot urca doar până la cota 1400

Libertatea acum o ora
Domeniul schiabil din Sinaia rămâne închis pentru a patra zi consecutiv din cauza vântului puternic, conform News.ro. Instalaţiile de transport pe cablu de la altitudine nu pot fi pornite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 25 minute
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°