Spuneam ceva timp în urmă că îţi trebuie multă minte ca să te încumeţi să te bagi în politică. Apoi, esenţial, trebuie să ştii clar ce vrei. Mai exact: care este intenţia care te animă? E bună sau rea? Cât din tine trebuie să moară ca să poţi să dai ceva oamenilor?

"Politica bunului simţ" a lui Crin Antonescu a scos la iveală unul din acele adevăruri pe care noi, românii, nu ştim să le recunoaştem: cizmarii trebuie să croiască cizme, iar politicienii state. Nu este suficient, aşa cum spunea actorul Diaconu, să arăţi "bine", iar Crin Antonescu a dovedit-o cu prisosinţă. Bunul simţ al lui Antonescu n-a fost un bun simţ politic, ci prestaţiile narcisiste ale unui diletant care s-a prins el, ascultând alţi diletanţi, că, dacă eşti înalt şi ai păr, te-ai scos. Dar, gata, şmechereala a scăzut pe bursă. Băşcălia s-a spart ca un balon de săpun. Având toate instrumentele de propagandă pe mână, o suită interminabilă de "artişti" năimiţi cu ziua şi gazetari îmbuibaţi şi mult mai răi decât politicienii, coaliţia lui "şmecherie-ntr-un picior, ghici Iliescu cine-i?" s-a izbit de-o opoziţie care nu numai că s-a sustras oricărei spălări de creier, dar a şi gândit în aşa fel încât să nu ia în considerare decât "conţinutul".

Să vă spun ceva... De ce o armată întreagă din media românească - supervedete şi superactori, superîmbuibaţi şi supercinici, superdispreţuitori şi superaroganţi - s-au adunat să-l diabolizeze pe Traian Băsescu şi să idilizeze o grupare de oameni care fac obiectul unei întregi istorii distruse a României? Pentru bani? Bineînţeles că nu! Banii şi-i fac oricum! Atunci de ce? Din frică! O frică adâncă, o frică de adevăr, o frică ancestrală: frica de "dezvăluire", teama că impostura le va fi dată la iveală, teama că se va spune clar de către cineva că nu-şi merită "locurile", că sistemul prin care au ajuns acolo e acelaşi cu cel aplicat pentru ti