Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bianca şi Andrei dansează pentru Baia Mare

Publicat in Adevarul, marți 8 decembrie 2009 ·

Andrei şi Bianca formează un cuplu pe ringul de dans de patru ani. Au câştigat încă de la primul concurs la care au participat, iar de atunci continuă să reprezinte cu brio Baia Mare. Au câştigat de trei ori locui I la concursurile internaţionale de dans.

Andrei Ionuţi şi Bianca Racolţi atrag toate privirile atunci când sunt pe ringul de dans. El - zvelt şi subţirel, ea - cu un trup de invidiat şi cu un zâmbet fermecător, reuşesc de fiecare dată să fie în centrul atenţiei încă de la primele acorduri muzicale. Formează un cuplu de patru ani, timp în care s-au urcat pe prima treaptă a podiumului de trei ori la concursuri internaţionale de dans, ce au avut loc la Alba Iulia, Chişinău şi Baia Mare şi de două ori pe locul II. „Am ajuns la dans dintr-o întâmplare. Fiica unor prieteni de familie urma nişte cursuri de dans şi nu avea partener. Aşa am ajuns la Prodance 2000", povesteşte Andrei. „Nici prin cap nu mi-a trecut că voi face vreodată dans sportiv de performanţă, însă aşa a fost să fie", continuă tânărul. După primul an, în sala de antrenament a intrat Bianca, iar în mai puţin de două săptămâni dansau împreună. „Antrenorul nostru, Stelian Costin, a crezut de cuviinţă să ne «cupleze» şi nu s-a înşelat deloc", mărturiseşte Bianca.

Locul V din prima

Primul concurs a însemnat şi câştigarea locului V la secţiunea latino, la Alba Iulia în 2007. „Locul obţinut ne-a motivat foarte mult şi ne-a ambiţionat", spune Bianca. Tot în acelaşi an, cei doi au participat la campionatele mondiale de la Odessa şi Kiev unde au obţinut locul doi, respectiv, locul cinci, la World Championship Latino & Standard. Dacă Andrei a fost un novice în momentul în care a intrat în sala de dans, cu Bianca e altă poveste. Ea a făcut patru ani de dans modern la palatul Copiilor din Baia Mare. „Andrei era deja de un an, dar m-am integrat destul de repede. Cel ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 3 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 6 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 2 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 48 minute
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 3 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 9 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 8 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 4 ore
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

2°/7°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°