- Cultural - nr. 434 / 8 Decembrie, 2009 Era un om... "Era" mi se pare un cuvant tragic. Nu-mi vine sa-l pronunt niciodata in constructii sintactice care au ca subiect umanul. Pentru ca ascunde ermetic in sine o plecare in eternitate. Pentru ca ascunde enigmatic orice posibilitate de prezent. Era, totusi, un om potrivit ca statura, cu fata maslinie, taciturn si aspru. Vorbea, in intimitate, domol, putin dogit. Striat pe fata numai ca o parere de zambet: niciodata nu l-am vazut zambind cu adevarat, zambea, poate, in interior. Asa cum o fac, numai oamenii introvertiti, care sunt, stiut sau nestiut, furnizori de idei si frumuseti rare, altruisti pana la uitarea de sine. "Nu cunosc pe nimeni care sa fi atins perfectiunea _ le zicea unora _. Pana si Carul Mare este asimetric". Dupa filmul "PRIN CENUSA IMPERIULUI", Octavian Ursulescu m-a pus in legatura cu el, cu marele GHEORGHE DINICA. Ne-am intalnit intr-o ambianta placuta, cu glume aruncate ca nadele, pentru un inceput de colocviu intim. Toate acestea nu l-au scos pe actor dintr-o zona arida, liminara lui. Privea consternat reportofonul pus pe masa intre noi. "N-am chef de interviuri _ mi-a zis. Dar daca nu deschizi dracia aia, discutam cat vrei. Evident, sunt un om destul de inchis, necomunicativ, nu ma dau in vant dupa d-astea. Imi place sa lucrez pe branci, sa-mi vad de treburi cat mai discret". Au trecut multi ani de atunci..., i-am vazut aproape toate filmele. Devenise idolul meu, actorul ce ma incanta de fiecare data. Dar... idolul meu s-a dus... Spre folosul lor si seninul zbaterilor psihologice firesti, generatiile de mijloc si tinere nu tin socoteala disparutilor din propriile randuri. Este in firea vietii sa taca despre moarte, sa o considere o eventualitate indepartata si labila. Totusi, uneori, tacerea te infioara, mai ales atunci cand valorile mostenite pot fi consemnate intr-un bloc-notes, cand semnifi