Este ironică răsturnarea de postură: Pacificatorul Mircea Geoană cere justiţie chiar cu preţul stabilităţii, exact într-un caz în care pe conflictualul Traian Băsescu îl ajută dorinţa de linişte.

Fiecare cu adevărul său: suspiciunile de fraudare trebuie lămurite cumva, însă bunul simţ ar trebui să arbitreze cât de departe pot merge acuzatorii. Iar cel mai trist caz ar fi cel în care scandalul are ca singur scop să şteargă din ruşinea ţopăitului.

Deci, cine are dreptate? Cei-care-au-făcut-exitpoll-urile sau Cei-care-au-numărat-voturile?

Observaţia #1: Singurul rost posibil al unor exit-poll-uri măsluite ar fi să valideze nişte alegeri măsluite. Altfel, singurul lucru pe care îl poate obţine măsluitorul este să se înfunde în ridicol, clamând o fraudă pe care nu o va putea dovedi.

Observaţia #2: Institutele de sondare au greşit fatal pentru că nu au inclus în estimări votul din străinătate. Probabil că aşa este riguros-ştiinţific. Însă ca rezultat, era de bun simţ că aceste voturi contează. Nu emit pretenţii de sociolog, emit însă o ipoteză: În momentul în care au evitat să ţină cont de secţiile din străinătate, institutele de sondare le-au acordat implicit o estimare de 50-50%. Adică, în cazul ăsta, cea mai proastă estimare posibillă. CSOP, cu bază materială mult mai slabă, a rezolvat problema creativ, artistic aproape: A numărat de mai multe ori (a se citi “a ponderat suplimentar”) secţii din Transilvania care votează masiv Băsescu.

Bun! Ce s-a întâmplat duminică? Traian Băsescu a ieşit cu distonocalm: ~Exit-poll-urile sunt false~ Exit-poll-urile adevărate arată pe dos~ Întrebarea firească: dar de unde ştii?

Ai un sondaj care te dă învingător. Ai încredere în el? Destulă cât să speri, prea puţină ca să crezi. Raţional, trebuie să îl corelezi şi cu celelalte. Iar variantele de corelare sunt trei:

1. Ai în staff sociologi inspiraţ