Tatăl unui elev de clasa a V-a, de la Şcoala nr. 8 din Constanţa susţine că profesoara de limba şi literatura română, care este şi directoarea acestei unităţi de învăţământ pasează orele pe care le deţine la alte cadre, pe motiv că „are probleme de rezolvat la inspectorat".
Părintele nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea, „deocamdată, din motive lesne de înţeles", după cum se arată în mesajul trimis inspectorului de română, din cadrul Inspectoratului Şcolar Constanţa, mesaj care a fost ulterior expediat şi redacţiei noastre.
Acesta susţine că directoarea Şcolii nr. 8, care predă elevilor din clasa a V-a limba şi literatura română lipseşte frecvent de la ore şi lasă copiii în seama altor „persoane calificate", care de fapt, cel puţin teoretic, nu deţin această calificare.
În urmă cu ceva timp a avut loc şi o şedinţă cu părinţii, la care a participat şi directoarea, şi se pare că aceasta a pus lipsa de la ore pe seama problemelor pe care le are de rezolvat la inspectorat.
„La clasa unde am copilul se face limba română cu d-na director a şcolii respective. La ultima şedinţă cu părinţii a fost şi d-na Munteanu Ileana şi a fost întrebată de motivul pentru care lipseşte frecvent de la orele de română. D-na director a motivat că are probleme de rezolvat la inspectorat şi că lasă la orele de română persoane calificate.", se arată în mesajul părintelui, trimis ISJ Constanţa. Tot acesta precizează că ulterior a aflat că de fapt, „acele persoane calificate sunt bibliotecara şcolii şi o învăţătoare de la ciclul primar".
Marea supărare a părintelui este faptul că, deşi sesizarea a fost trimisă, prin e-mail, Inspectoratului Şcolar încă de pe 26 noiembrie, nimeni nu i-a trimis nici un răspuns. Acesta a cerut o lămurire referitor la situaţie şi a întrebat, retoric cel puţin până la acum, dacă există posibilitatea să-şi transfere copilul, din al doilea