Pe 6 decembrie, în România a avut loc o bătălie decisivă între doi candidaţi cum nu se poate mai diferiţi: Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Primul, un bărbat cu viziune, program şi personalitate puternică, i-a avut drept aliaţi pe alegătorii români şi pe un realizator entuziast de talk show-uri nocturne exotice. Este susţinătorul unei Românii moderne, flexibile şi eficiente. Cel de al doilea, un om slab, maleabil şi lipsit de consistenţă umană şi politică, şi-a adjudecat o adevărat㠄invincibila armada“, formată dintr-o flotă politică (PNL, PSD şi UDMR, întrunite sub flamura „liniştii“ şi a „normalităţii“), o flotă mediatică şi o flotă financiară.

Flota mediatică (o Alianţă a Ruşinii, a Dezinformării şi a Manipulării) a înglobat trusturile Realitatea-Caţavencu (coordonată de „amiralul“ Emil Hurezeanu, care, înainte de 1989, agita cu patos steguleţele colorate ale democraţiei, ale libertăţii de conştiinţă şi ale statului de drept, de pe coverta Europei Libere), Intact, Televiziunea Română, ziarul Cotidianul, Gardianul şi alte ambarcaţiuni solitare, risipite pe oceanul tranziţiei postcomuniste. Flota financiară a numărat nave grele, în frunte cu crucişătorul (şi croşetatorul politic) Dinu Patriciu, submarinul Dan Voiculescu şi fregata rapidă a prestidigitatorului Sorin Ovidiu Vântu. A mai existat un aliat, agitat, guraliv şi incontinent, care plutea pe valurile interesului de moment, în bărcuţa, cam găurită, a lăcomiei, a lipsei de decenţă şi a prostului gust agresiv. E vorba de „poetul-portofel“ Mircea Dinescu, prietenul universal, care la nevoia (pecuniară) se cunoaşte.

„Învingem împreun㓠trona pe bannerele verticale sau orizontale, care împânziseră oraşele. Echipa „glorioas㓠îi număra pe Mircea Geoană, Crin Antonescu, Markó Béla şi pe Klaus Johannis, stindardul de circumstanţă al României „bunului simţ“. S-au aliniat cu toţii şi s-au pregătit de lup