In cohorte, politicieni si oameni de afaceri se dau de ceasul mortii sa explice opiniei publice cat de nefasta ar fi o crestere a impozitelor principale, indeosebi a TVA, in anul 2010. Unii merg cu tupeul pana acolo incat sa dea asigurari ca – vezi Doamne, gratie influentei si interventiei lor – nici nu se va face o asemenea greseala care ar lovi in mediul de afaceri si ar alimenta criza in loc s-o combata!
Tupeu, pentru ca decizia nu este nici la ei, nici la guvernul instalat dupa alegeri, ci la FMI! Acesta nici macar nu va lasa impresia ca face el ce vrea, ci va pune in functiune procedura pe care deja a anuntat-o: daca veniturile bugetare impreuna cu deficitul bugetar convenit, adica imprumuturile permise, nu acopera cheltuielile bugetare, atunci ori sunt reduse cat este nevoie aceste cheltuieli, inclusiv prin amputari de pensii si salarii in sectorul public, ori sunt majorate impozitele principale pentru a incerca o crestere a veniturilor.
Ca majorarea impozitelor aduce sau nu aduce noi venituri bugetare, asta este o alta problema. La ananghie insa nu se mai tine cont de acest lucru. Se procedeaza la sporirea impozitelor si se asteapta rezultatele. In orice caz, din randurile masurilor posibile, majorarea TVA este cea mai vizata. Pentru ca TVA reprezinta impozitul cu cea mai mare contributie la buget si, oricum, cel mai colectabil in cazul unei majorari. Desigur, majorarea TVA nu este in sine o fericire. Dar nici vreo mare nenorocire nu este in situatia actuala a Romaniei. Cresterea TVA descurajeaza consumul printr-o sporire a preturilor. Dar nu de subconsum sufera Romania, ci de subproductie. Ceea ce ar trebui sa se impulsioneze in Romania este productia, si nu consumul.
Cel mai potrivit era sa se majoreze TVA in 2006 sau in 2007, cand, din cauza unei creditari artificiale si a unei cresteri economice bazate pe importuri, indusa
