Au sosit la sfârşitul secolului al XIX-lea, fugind de greutăţile din Imperiul Otoman (dezmembrat în 1922) şi de persecuţiile religiose la care erau supuşi arabii de confesiune creştină. Unii habar n-aveau încotro se îndreaptă, crezând că vor ajunge în Statele Unite.
Valurile de imigranţi s-au succedat apoi, până în anii 1970. Cauzele au fost multiple : Primul Război Mondial, dezmembrarea Imperiului Britanic, crearea statului Israel (1948), războiul civil din Liban (1970-1990). În general, aceşti exilaţi- sirieni, palestinieni, libanezi- au fost bine primiţi în America Latină, unde au contribuit de o manieră spectaculoasă la dezvoltarea comerţului, până în satele cele mai izolate. Acum sunt lideri politici, intelectuali, militari, bancheri, oameni de faceri.
E de ajuns să amintim câteva nume, precum cel al ex-preşedintelui argentinian Carlos Menem, de origine siriană, sau a miliardarului mexican Carlos Slim, de origine libaneză, pentru a ilustra amploarea emigraţiei arabe pe continentul latino-american. « În propriul interes, primii imigranţi au comis un fel de suicid cultural pentru a-şi facilita integrarea », explică profesorul marocan Abdeluahed Akmir, care a studiat acest subiect.
Primii arabi, numiţi peiorativ « turci » pentru că proveneau din Imperiul Otoman, au vrut să-şi ferească descendenţii de oprobriul cu care se confruntaseră ei înşişi. « Copii lor au primit prenume spaniole, i-au convertit la catolicism, iar limba maternă a fost dată uitării », explică Akmir. Convertirea n-a fost totuşi prea dificilă, deorece primii imigranţi arabi erau majoritar creştini maroniţi şi ortodocşi.
Ulterior, succesul economic şi social le-a permis să acumuleze averi importante şi să ia cu asalt sectorul industrial şi bancar sau să acceadă la elita militară şi politică, reuşind să ocupe funcţii înalte.
Atentatele de la 11 septembrie au tulburat, în