Cu evenimentele fierbinţi din ultima vreme - Ziua Naţională, nenumăratele spectacole politice, al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale -, puţini s-au mai gândit la o altă dată importantă: Ziua Mondială de luptă împotriva HIV - SIDA. Cei care nu dau doi bani pe politică, ci se apleacă generoşi asupra suferinzilor din preajma noastră, aceia nu au uitat însă această zi.
S-au conceput nişte proiecte, s-au aprobat şi s-au pus în aplicare, pe parcursul lor participanţii urmând să fie implicaţi în diverse activităţi. Iniţiatorii - World Vision România, Biroul Zonal Dolj. Beneficiarii, aproape 2.000 de copii şi liceeni din judeţ. Scopul precis pentru luna decembrie: acela de a informa copiii şi tinerii despre această cumplită boală - SIDA.
În şcolile din 13 comune doljene (Breasta, Predeşti, Cernăteşti, Brabova, Carpen, Coţofenii din Dos, Pleşoi, Vârvoru de Jos, Sopot, Bucovăţ, Scaeşti, Braloştiţa şi Argetoaia), în care World Vision România - Biroul Zonal Dolj desfăşoară proiectul de dezvoltare comunitară „Inimi iubitoare pentru copii“, s-au derulat activităţi cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva HIV- SIDA. Astfel, 1.863 de copii ai claselor V-VIII şi IX-XII din cadrul şcolilor de arte şi meserii au participat zilele trecute la întâlniri în care li s-au prezentat informaţii despre HIV - SIDA şi au vizionat un documentar cu mărturisiri ale persoanelor infectate. Copiii au primit din partea organizatorilor pliante şi agende cu informaţii utile despre virusul HIV. Cu aceeaşi ocazie, în Argetoaia şi Salcia au avut loc şi alte activităţi, precum concursuri şi realizarea fundei din lumânări - funda roşie simbolizând pe plan internaţional lupta împotriva virusului HIV.
Poveştile de viaţă, o lecţie pentru copii
Concomitent, 69 de liceeni, beneficiari ai proiectului World Vision „Vreau în clasa a noua“, au participat la