Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se schimba mersul trenurilor

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 9 decembrie 2009 · · ·

CFR Călători anunţă intrarea în vigoare, pe 12 decembrie, ora 00:01 a noului mers al trenurilor. Noul program include şi legături directe spre Viena, Budapesta, Sofia, Belgrad, Chisinau, Kiev, Moscova, Istanbul, Thessaloniki. De asemenea, s-a introdus un nou tren în relaţia Târgu Mureş – Budapesta şi retur, prin frontiera Episcopia Bihor. Brosura “Mersul Trenurilor de Călători 2010-2011″ costă 12 lei şi va putea fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR din ţară.

CFR Călători anunţă intrarea în vigoare, pe 12 decembrie, ora zero a noului mers al trenurilor. S-a introdus un nou tren Târgu Mureş – Budapesta şi retur, prin Episcopia Bihor. “Mersul Trenurilor de Călători 2010-2011″ costă 12 lei şi va putea fi achiziţionat din principalele agenţii CFR din ţară.

Începând cu data de 13 decembrie 2009, ora 00.01, se pune în aplicare noul plan de mers al trenurilor de călători, valabil până la data de 11 decembrie 2010, ora 24.00, potrivit CFR Călători. O noutate în planul de mers 2009 -2010 este introducerea în circulaţie a unor trenuri pe noi rute: Craiova – Cluj Napoca; Bucureşti Nord – Arad, prin Petroşani; Bucureşti Nord – Cluj Napoca, prin Petroşani; Braşov – Miercurea Ciuc-Siculeni; Sibiu – Bucureşti Nord, prin Râmnicu Vâlcea; Bucureşti Nord – Cluj Napoca, prin Sighişoara. În ceea ce priveşte traficul internaţional, există legături directe spre Viena, Budapesta, Sofia, Salonic, Chişinău, Moscova, Istanbul, Munchen, Veneţia şi Belgrad.

CFR Călători anunţă intrarea în vigoare, pe 12 decembrie, ora 00:01 a noului mers al trenurilor. Noul program include şi legături directe spre Viena, Budapesta, Sofia, Belgrad, Chisinau, Kiev, Moscova, Istanbul, Thessaloniki. De asemenea, s-a introdus un nou tren în relaţia Târgu Mureş – Budapesta şi retur, prin frontiera Episcopia Bihor. Brosura “Mersul Trenurilor de Călători 2010-2011″ costă 12 lei şi v

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum 23 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum 35 minute
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 41 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 2 ore
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum o ora
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 6 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°