Perechea româno-japoneză formată din Elena Măruţă şi Yoshihiro Katayama a câştigat săptămâna trecută competiţia naţională de dans sportiv „Cupa HobbyDance“. (Adevărul de Seară, 10 noiembrie 2009)
Elena Măruţă şi Yoshihiro Katayama dansează împreună din luna martie a acestui an. Ei s-au întâlnit în luna februarie la Clubul „Hobby Dance“. Amândoi făceau parte din grupa de intermediari a clubului de dans.
„Eu nu mai aveam partener de anul trecut, deoarece fostul meu partener renunţase. Nici Yoshihiro nu avea parteneră de dans. Am dansat la antrenamente împreună, în momentele în care trebuia să exersăm în pereche. După ce am dansat împreună la două-trei antrenamente, am zis să încercăm să facem o pereche ca să putem intra în concurs“, povesteşte Elena Măruţă.
Astfel luată hotărârea de a forma o pereche de dans, cei doi au început să se antreneze intensiv. „După doar trei luni, am intrat în primul nostru concurs“, a spus dansatoarea Elena Măruţă. Această primă competiţie de dans sportiv la care au participat împreună a avut loc în mai, la Constanţa.
Au urmat competiţii la Râmnicu-Vâlcea şi la Bucureşti. Apoi, Elena Măruţă şi Yoshihiro Katayama au participat la competiţiile de dans sportiv de la Sibiu, Galaţi, Mediaş, Craiova şi Bucureşti.
Regula de bază: să nu te cerţi cu partenerul
Yoshihiro Katayama este consilier al Ambasadei Japoniei la Bucureşti. „Am început să practic dansul sportiv deoarece este un sport plăcut şi sănătos. Înainte de a veni să lucrez în România, am fost în Ucraina şi acolo am început să fac câteva antrenamente, dar doar aşa, ca hobby. Nu m-am gândit niciodată că aş putea să particip la vreun concurs, deoarece nu făceam din dans un lucru atât de serios“, a mărturisit diplomatul.
„Un lucru de bază într-o pereche de dans sportiv este acela că trebuie să te înţelegi cu partener