Suntem în ochiul furtunii. A trecut abia primul val. Mai avem de înfruntat ceva obstacole până când lucrurile vor intra pe făgaşul normal, orgoliile politice vor fi îndestulate iar ei se vor aşterne, în sfârşit, pe treabă. Sunt şanse mari ca noul an să ne găsească tot în această degringoladă.

Vor urma zile grele, de instabilitate politică, economică şi financiară. Eu, una, mă aştept la orice, inclusiv la surprize de proporţii în ceea ce priveşte reconfigurarea clasei politice.

Şi totuşi, nimic, dar nimic din ce va urma, nu va reuşi să egaleze, ca popularitate şi savoare, reacţia lui Mircea Geoană, în momentul închiderii urnelor şi aflarea rezultatelor exit-poll-urilor. A ţopăit ca un puşti înfierbântat căruia Moş Nicolae i-a adus exact cadoul visat. Sincer, dacă această reacţie ar fi venit de la Traian Băsescu, poate nu mi s-ar fi părut atât de ciudată, de nelalocul ei. Ar fi părut, poate, exuberantă şi atât. Oricum stă în firea lui să facă gesturi atipice, în afara protocoalelor. Şi exact pentru asemenea comportamente a fost aspru criticat de concurenţă în ultimii ani, că nu are prestanţă, nu e serios, râde strident, se manifestă neelegant, ce mai, nu are faţă şi prezenţă de prezidenţiabil. Venit din partea lui Mircea Geoană însă, un serios, un intelectual prin definiţie, săltatul, ţopăitul a fost uluitor. Ba chiar a părut o atitudine puerilă de-a dreptul, care nu avea nici în clin nici în mânecă cu felul lui de a fi, cu ştaiful de diplomat de care a făcut atâta uz în zilele de campanie. În plus, sincer, nu era nici momentul nici cazul să se manifeste aşa, diferenţa de voturi nu era covârşitoare, dar mai ales rezultatele nu erau definitive. Iar pentru toate astea, impresia creată nu a fost de bucurie reală, ci mai degrabă de amatorism, de teatru forţat, de politician uşor influenţabil şi manipulabil. Iar la această impresie a contribuit din pl