În vreme ce tăticul mitei electorale “ştiinţifice”, Marean Vanghelie, cel care a dat telefoane mobile, DVD-uri, mici şi bere şi a garantat-o pe Ecaterina Andronescu, vorbea la Realitatea despre neregulile de la alegeri, în vastul program de post-fraudare a PSD-ului, o ştire care-l avea în centrul ei pe Vasile Puşcaş, fost negociator şef al integrării noastre în UE, trecea neobservată. Iată ce zicea fruntaşul PSD-ist pentru Agenţia de ştiti AGERPRES : “Faptul de a se ajunge la contestarea alegerilor intr-un stat european este de-a dreptul jenant, deoarece ar demonstra grave probleme in ce priveste procesul democratic din tara respectiva. Este cat se poate de evident ca vor fi multe semne de intrebare privitoare la modul in care Romania ca stat membru al UE aplica setul de criterii politice si democratice”. Sigur, poziţia lui raţională nu se aude în sediul din Kiseleff. Nici opinia lui Vasile Dâncu, profesor universitar, membru al “Grupului de la Cluj”, care vorbea, cu multă ironie, despre fenomenul de “prevalidare” a alegerilor iniţiat prin ţopăiala lui Geoană la aflarea rezultatelor de la exit-poll, nu a fost băgată în heavy-rotation-ul ştirilor. Asta pentru că nu serveşte nimănui din PSD un moment raţional. Nu, ei vor scandal (deşi cereau şi garantau linişte), ei vor instabilitate politică (deşi promiteau o guvernare liniştită!).Un proces electoral pe care observatorii OSCE l+au văzut normal, iar membrii comisiilor din toate partidele l-au girat cu semnăturile lor nu aduce servicii României dacă este contestat.Geoană, Nica, Hrebenciuc şi Dragnea nu înţeleg asta! Hai băieţi, v-aţi jucat destul, treceţi pe la ghilotină, că aşteaptă colegii să vă ia locul!
PS Am uitat că Vanghelie a oferit mită electorală şi multor PSD-işti care l-au ales în funcţia de care se bucură acum!
Pentru comentarii vă aştept la mine pe blog
În vreme ce tăticul mitei ele