Acţiunile Flamingo International (FLA) vor fi oprite de la tranzacţionare până când conducerea retailerului va trimite Bursei de Valori Bucureşti (BVB) informaţii prin care să specifice dacă cererea de intrare în insolvenţă a fost făcută numai pentru Flanco sau pentru tot grupul Flamingo. „Am cerut companiei să ne trimită informaţii suplimentare despre cererea insolvenţei, deoarece din comunicatul remis Bursei reiese că insolvenţa a fost cerută numai pentru Flanco, î
Acţiunile Flamingo International (FLA) vor fi oprite de la tranzacţionare până când conducerea retailerului va trimite Bursei de Valori Bucureşti (BVB) informaţii prin care să specifice dacă cererea de intrare în insolvenţă a fost făcută numai pentru Flanco sau pentru tot grupul Flamingo.
„Am cerut companiei să ne trimită informaţii suplimentare despre cererea insolvenţei, deoarece din comunicatul remis Bursei reiese că insolvenţa a fost cerută numai pentru Flanco, însă din presă am înţeles că este vorba de întregul grup. Acţiunile vor rămâne suspendate până când vom primi clarificările cerute”, a declarat pentru Mediafax directorul general al operatorului de piaţă, Anca Dumitru.
Bursa a suspendat de două ori în şedinţa de miercuri tranzacţiile cu acţiunile Flamingo, prima dată între orele 14:24 şi 15:04 şi la ora 16:01, moment după care nu au mai fost reluate operaţiunile. Prima întrerupere a fost decisă pentru informarea investitorilor cu privire la solicitarea intrării în insolvenţă.
În comunicatul remis Bursei de către retailerul de electronice, electrocasnice şi IT&C Flamingo se spune că solicitarea de intrare în insolvenţă se referă la Flanco International.
Ulterior, ING Bank România a anunţat că a declanşat procedura de executare silită asupra Flamingo International SA, Flamingo Computers SA, Flanco International SRL şi Flamingo Distribution Center SRL. Decizia a ve