În luna octombrie, statul a plătit peste 7.982 de pensii speciale pentru foştii diplomaţi, parlamentari, aviatori, funcţionari publici, magistraţi şi experţi ai curţii de conturi. Adunate, pensile medii plătite acestor categorii de pensionari totalizează peste 48,44 de milioane de lei, achivalentul a mai mult de 11,3 milioane de euro.
Membrii personalului diplomatic şi consular au primit în luna octombrie o pensie medie de 4.289 lei. Potrivit datelor publicate pe pagina de internet a Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS), numărul beneficiarilor din această categorie este de 698 de persoane. Astfel, valoarea medie a pensiilor plătite de la se ridică la aproape trei milioane de lei, echivalentul a aproximativ 700.000 de mii de euro, la un curs mediu de 4,28 de lei/euro.
Procurorii şi aviatorii au cele mai mari pensii
Cei 1.520 de beneficiari de pensii speciale, care au făcut parte din personalul aeronautic navigant din aviaţia civilă, au primit o pensie medie de 9.160 de lei. Astfel, valoarea medie a pensiilor plătite către această categorie de pensionari se ridică la aproape 14 milioane de lei, echivalentul a peste 3,25 de milioane de euro.
Cei 516 foşti parlamentari au primit o pensie medie de 3.637 lei. Per ansamblu, aceştia au încasat pensii medii în valoare de 1,87 milioane de lei (438.479 euro).
La aceste pensii se adaugă sumele plătite celor 382 de foşti funcţionari publici parlamentari, care au beneficiat de o pensie medie de 2.760 lei în luna octombrie. Astfel, în funcţie de valoarea pensiei medii plătite acestei categorii, suma se ridica în luna octombrie la puţin peste un million de lei, echivalentul a aproximativ un sfert de million de euro.
Foştii procurori şi judecători au primit, în medie, 8.403 lei în luna octombrie. În această categorie sunt înregistrate 2.554