Banca Naţională a modificat regulamentele bancare, ajustând provizioanele pe care trebuiau să le constituie băncile comerciale pentru creditele acordate. Astfel, instituţiile de credit au raportat la finele lunii septembrie un profit de 679 milioane lei.
Practic, BNR a redus provizioanele prin aplicarea ajustării la valoarea restanţelor cu 25% din garanţia aferentă.
“Suma dedusă, adică neprovizionată, a fost în septembrie de 2,4 miliarde de lei. Adică, diferenţa dintre expunerea ajustată şi cea neajustată, cea anterioară modificării de regulament, a fost mai mare decât profitul obţinut de băncile comerciale”, a declarat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, citat de Mediafax.
Dacă BNR nu ar fi luat această măsură, băncile comerciale ar fi suferit pierderi, a mai spus Cinteză.
Potrivit oficialului BNR, profitul băncilor a avansat uşor în luna octombrie. Cu toate acestea, băncile se vor confrunta cu probleme în prima jumătate a anului 2010. Graţie politicii prudente a BNR, solvabilitatea băncilor este ridicată, însă aceasta limitează capacitatea băncilor de a face profit.
Printre băncile care şi-au sporit profitul anul acesta se numără ING, cu un avans de 23%. Carpatica a obţinut câştiguri de patru ori mai mari în primele nouă luni ale anului comparativ cu intervalul similar din 2008.
Majorări de capital, la cererea BNR
Pentru a face faţă crizei, acţionarii băncilor din România au operat majorări de capital începând cu luna iunie a anului trecut, la solicitarea expresă a Băncii centrale. O singură instituţie de credit şi-a majorat capitalul, fără ca BNR să fi cerut acest lucru, a adăugat Cinteză.
Băncile greceşti deţin 26,8 % din capitalurile instituţiilor de credit din România, fiind secondate de băncile austriece, cu o pondere de peste 17%.
@N