Fotbaliştii de la Pandurii nu mai pot îndeplini obiectivul turului şi au ratat 50% din primele câştigate în prima parte a campionatului.
Clubul Pandurii Târgu Jiu va face o economie de peste 35.000 de euro în această iarnă, după ce fotbaliştii conduşi de Sorin Cîrţu (etapele 1-11) şi Liviu Ciobotariu (etapele 12-16) au ratat obiectivele stabilite de conducere pentru prima jumătate a sezonului, clasarea pe locul 10 şi obţinerea a cel puţin 23 de puncte. Teoretic, gorjenii pot rămâne pe locul 10 dacă înving Unirea Alba Iulia în ultima etapă, dar ar acumula doar 20 de puncte şi nu 23, minimul necesar pentru deblocarea primelor. Conform R.O.I., fiecare dintre pandurii titulari lasă în vistieria clubului circa 3.250 de euro, nepunând la socoteală rezultatul jocului din ultima etapă. Cei de la Pandurii plătesc punctul câştigat în deplasare cu 500 de euro, iar cel câştigat acasă, cu 300 de euro, jucătorii reuşind până în penultima etapă a turului să obţină zece puncte la Târgu Jiu şi şapte pe terenuri străine. Se pare că nici obiectivul impus lui Sorin Cîrţu, de realizare a unui barem de 52 de puncte la finalul campionatului, nu mai este acelaşi, acum oltenii mulţumindu-se şi cu 40 de puncte şi evitarea retrogradării. „Important e să ne câştigăm meciul de acasă, cu Alba Iulia. Dacă vom face 20 de puncte, vom avea o iarnă liniştită şi o perioadă de pregătire şi de transferuri care ne vor permite să acumulăm în retur alte 20 de puncte“, a spus „vicele“ pandurilor, Viorel Temelescu.
„Ciobi“, obligat
să promoveze tineri
Alt obiectiv al conducerii tehnice a pandurilor pentru retur este promovarea tinerilor din propria pepinieră. La Timişoara, Ciobotariu a luat în lotul lărgit trei jucători de la echipa a doua, Rada, Avrămescu şi Vlăduţi, iar primii doi au stat pe bancă. Vlăduţi este golgheterul echipei secunde, cu zece goluri, Rada este u