O analiză bună a presei, făcută de Iulian Comănescu, ridică şi cîteva întrebări la care mi-a venit să dau răspuns. Întrebări directe, puse de autor. Şi unele indirecte, pe care le-am desprins din text. Pe scurt, ce se va alege de televiziunile de ştiri după ce gustul pentru politic se va prăbuşi?

Comănescu spune că a existat o piaţă de publicitate de la stat, modică la nivel oficial, mare probabil dacă e să o luăm pe firul favoruri, firme de consultanţă, trafic de influenţă:

Poate fi vorba de diferitele firme de consultanţă sau cu alte obiecte înfiinţate pe lângă posturile TV sau de intermediari. În unele cazuri, o parte din bani nici nu ajung la televiziuni scriptic. Despre ştirile solicitate contractual de Monica Ridzi se ştie doar că au fost cumpărate şi că au apărut la TV. Nu se poate dovedi faptul că televiziunile le-au vândut.

Una peste alta, business-ul real numit media are o zonă vizibilă, cea a pieţei de publicitate, a clienţilor multinaţionali, şi o alta, a contractelor cu statul.

Dar, observă el, febra politică din ultimele luni a ridicat ratingurile şi a făcut valabil businessul şi pentru clienţi de alt tip (atît cît se poate în vreme de criză). Cu cît se lungeşte dezbaterea pentru formarea guvernului cu atît vor cîştiga mai mult. Problema e ce se va întîmpla după aia. Şi asta e o întrebare bună. Comănescu dă exemplul Evenimentul zilei care după 2005, după o perioadă de politizare intensă, s-ar fi întors cu faţa către public. După părerea mea, EVZ a făcut o greşeală enormă pentru că s-a orientat către genul “magazin”, fără să poată găsi un coagulant ideologic pentru publicul său. Cu alte cuvinte, nici televiziunile, nici ziarele de pe aici nu înţeleg că e foarte multă politică, în sens larg, şi în felul în care scrii despre Mihaela Rădulescu sau Adi Copilu’ Minune.

Comănescu observă la finalul articolului o situaţie cu care n