Conform noilor analize realizate de World Meteorological Organization, încălzirea globală nu dă semne să se încheie. Se pare că anii 2000 au fost cei mai fierbinţi din ultimii 150 de ani, iar perioada 2000 – 2009 a fost mai caldă decât 1990 – 1980, care, la rândul ei, a fost mai caldă decât deceniul precedent.
De ce se întâmplă asta? Pentru că dioxidul de carbon, deşi permite soarelui să încălzească pământul, împiedică o mare parte din căldura iradiată de Terra să ajungă înapoi în spaţiu. Aşa apare misteriosul efect de seră şi cauzele lui multiple. Dacă aţi văzut filmul „An inconvenient truth”, probabil vă amintiţi că temperaturile mari nu topesc doar gheţarii care ridică nivelul mării, ci evapora mai multă apă din oceane, motiv pentru care uraganele sunt mai puternice şi mai dese, iar zonele toride se deşertifică mai rapid.
Protocolul de la Kyoto (1997) este semnat de 160 de ţări şi prevede reducerea emisiilor de CO2 cu 5,2% în perioada 2008-2012, în comparaţie cu cele din 1990. Aşa că în 2012 Kyoto expiră, iar summitul ONU de la Copenhaga vine în prelungirea actului semnat atunci. Pentru asta, în capitala daneză se întâlnesc 110 şefi de stat, printre care şi Barack Obama, aşteptat în ultima zi.
„Din perspectiva noastră este semnificativ faptul că, după opt ani în care SUA nu au făcut nimic, preşedintele Obama încearcă să schimbe situaţia după un singur an de mandat”, a spus senatorul democrat John Kerry, citat de TIME.
Mă declar americanofil moderat, dar ştiu că SUA sunt responsabile (istoric vorbind) pentru un sfert din poluarea cu CO2 în atmosferă. Dacă la poluarea emisă de SUA o adăugăm şi pe cea a Rusiei, obţinem 2/5 din emisiile totale ale umanităţii. Veste proastă este că din urmă vine tare China, care, prin programul de dezvoltare a unei infrastructuri energetice bazate pe cărbune, se presupune că va devansa SUA până în 2020. @