Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Nu intrăm într-un guvern marionetă a lui Băsescu

Publicat in Adevarul, miercuri 9 decembrie 2009 ·

Curtaţi insistent de democrat liberali pentru a pune bazele unui viitor Guvern, liberalii decid astăzi cum se vor poziţiona pe scena politică având în vedere rezultatul alegerilor, opiniile oscilând între excluderea unei colaborări cu Traian Băsescu şi PDL şi deschiderea către toate forţele politice.

UPDATE: Tăriceanu: "Nu suntem în situaţia de a negocia sau de a opta pentru intrarea la guvernare sau opoziţia"

"Nu s-a pus problema în a opta dacă mergem la putere sau în opoziţie pentru că suntem într-o situaţie politică confuză: avem un guvern demisionar, un premier propus şi nişte alegeri contestate. Ar trebui să existe o clarificare a CC.", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, după şedinţa Biroului politic a PNL.

Potrivit acestuia în acest moment nu pot avea loc decât "discuţii exlploratorii pentru găsirea unei soluţii de ieşire din criză". "Condiţiile trebuie formulate la momentul negocierilor. Nu suntem acum în situaţie de a negocia", a adăugat Tăriceanu privind posibila condiţie impusă de PNL PDL-ului de a da el premierul.

"Decizia de a intra la guvernare nu este deloc simplă, iar cea de a intra în opoziţie este uşor ineficientă", a declarat fostul preşedinte al liberalilor., precizând că o eventuală intrare la guvernare alături de PDL trebuie să vine odată cu nişte garanţii politice serioase.

UPDATE: Antonescu dezminte că a cerut postul de premier în negocierile cu PDL

Şeful liberalilor, Crin Antonescu, a dezminţit că în discuţiile cu PDL ar fi cerut postul de premier. Potrivit acestuia, Până când premierul desemnat Liviu Negoiţă nu-şi retrage mandatul sau echipa sa nu este invalidată în Parlament nu se poate vorbi despre negocieri pentru formarea unui nou Guvern.

De asemenea, preşedintele PNL a precizat că în urma discuţiilor din Biroul Politic al partidului, s-a decis excluderea oricărei posibilităţi de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°