Vladimir Tismăneanu: „Victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale e un moment crucial în istoria postcomunistă a României, a Europei Centrale şi de Est”.

În săptămâna care a precedat al doilea tur de scrutin, am scris pe blogul meu zilnic două sau trei articole. Selectez aici fragmente pe care le consider semnificative.

În pofida cascadei de minciuni, a fabricaţiilor de două parale, a atacurilor sub centură, în pofida pângăririi numelui său şi al familiei sale, a scamatoriilor insalubre, a insinuărilor vicioase, iată că, până la urmă, coaliţia Grivco, „une alliance des crapules”, nu a reuşit să-l învingă pe Traian Băsescu.

Jumătate dintre alegători (peste 5 milioane de cetăţeni ai României) nu au cedat, ceea ce spune mult despre consolidarea şi capacitatea de rezistenţă a spiritului democratic în România.

Tot astfel, votul copleşitor pro-Băsescu al românilor din diaspora, al celor din Republica Moldova arată limpede că războiul propagandistic al oligarhilor i-a lovit chiar şi pe aceştia. Super-coaliţia de tip amalgam, menită să plombeze toate fisurile din tabăra anti-Băsescu prin alianţe suprarealiste (PSD-PNL-UDMR-PRM), a capotat lamentabil.

Am fost martorii celei mai murdare campanii electorale organizată după 1989 în România. Unificarea prin afurisire ritualică a “inamicului naţional”, susţinută maniacal, delirant şi hipnotizant de televiziunile aservite şi ceea ce se cheamă „jurnalism de canal”, nu a reuşit să învingă voinţa românilor de adevăr şi dreptate.

Mass-media a renunţat, în marea ei majoritate, la independenţă, devenind părtaşa unor intoxicări şi manipulări de ultimă speţă. Răgetul delirant s-a substituit dialogului, argumentul raţional a fost permanent sub asediu. În 1990-1991 erau stigmatizaţi “oamenii lui Raţiu şi Coposu”.

Proclamaţia de la Timişoara