Cei mai mulţi dintre gorjenii care au susţinut examenul pentru obţinerea permisului auto au avut probleme la proba teoretică.
Aproape 26.000 de candidaţi au fost programaţi pentru examinarea on-line de obţinere a carnetului de conducere, de la începutul anului şi până astăzi. Rezultatele lasă de dorit, pentru că peste 18 mii de persoane au fost respinse. La proba practică, din cei peste 8.000 care absolviseră proba teoretică, doar două treimi au promovat. Conform spuselor reprezentanţilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Auto ( SPCRPCIA) Gorj, sunt persoane care încearcă să obţină permisul şi de trei ani de zile, însă nici până acum nu au reuşit.
Cinci examinatori la suta de candidaţi
Zilnic, aproximativ o sută de candidaţi susţin examenul teoretic, dar au fost zile când numărul lor a trecut de 250. Cei mai mulţi nu iau proba scrisă din cauză că nu învaţă, sunt neatenţi sau se grăbesc atunci când răspund.
După promovarea examenului scris, urmează proba practică sub supravegherea unui examinator. Cei care trec de examenul scris trebuie să aştepte însă aproape două luni, pentru a susţine proba practică. Acest lucru se întâmplă din cauza numărului foarte mic de examinatori, doar cinci angajaţi ocupându-se de examene. „Munca noastră este îngreunată şi de faptul că avem doar şase calculatoare pentru examinarea on-line, deşi ne-au fost promise 12. Şi numărul angajaţilor este mic, din 25 cât ar trebui să fim suntem doar 17“, spune inginerul SPCRPCIA Gorj, Florin Ciora. Deşi au făcut nenumărate demersuri pentru suplimentarea numărului de echipamente tehnice, dar şi a angajaţilor, acestea nu au avut niciun rezultat.
Candidaţii, grăbiţi sau neatenţi
Neatenţia, dar şi slaba pregătire sunt motivele principale pentru care candidaţii nu sunt admişi la proba teoretică. „E prima dată când dau