Crin Antonescu ar putea trece direct de la gloria maxima, la prabusirea politica. A mizat absolut totul pe o carte si a pierdut. Unii spun ca a fost consecvent, dar consecventa irationala se numeste obsesie. De fapt, Crin Antonescu a subordonat partidul si a incercat sa subordoneze si electoratul unei obsesii personale si intereselor lui Dinu Patriciu.

Dupa victoria impotriva lui Calin Popescu Tariceanu si intrarea in cursa prezidentiala, Crin Antonescu parea o speranta a politicii romanesti. Verbul sau viu, comparabil cu al lui Traian Basescu, alura intelectuala, sprijinul unor personalitati ale societatii civile, un trecut politic mult mai curat decat al adversarilor sai, o legenda interesanta, chiar melodramatica, si postura avantajoasa de lider al opozitiei, toate jucau in favoarea sa.

Odata cu inceputul campaniei a inceput sa faca insa greseli. A venit cu solutia foarte interesanta Klaus Iohannis, dar a permis vampirizarea ei de catre rivalul direct pentru accesul in turul al doilea. De fapt, intreaga sa ofensiva impotriva lui Mircea Geoana a inceput foarte tarziu, dar a fost apriga, marcata de vorbe care nu se uita usor de catre electorat: "Geoana manechinul lui Hrebenciuc si Vanghelie", "Geoana care negociaza in secret la Mosocova", "Geoana, candidatul care nu exista", "Geoana, presedintele tras de sfori".

Si totusi, in prima zi dupa turul intai, acelasi Mircea Geoana a primit sprijinul sau total si neconditionat. Concomitent, Crin Antonescu a trantit usa in nasul PD-L, fara a lasa loc de buna ziua pentru ipoteza, in care, iata, am si ajuns, ca Traian Basescu va fi reconfirmat de vointa populara. Atunci s-a rupt filmul lui Crin Antonescu. In politica nu e bine sa nu lasi loc de buna ziua, mai ales daca exista un risc cat de mic ca acest "buna ziua" sa-ti fie impus de electorat.

Crin Antonescu s-a crezut depozitar