Update

Se şi confirmă deja motivul pentru care eu nu mai cred în calmul puternicilor şi, iată, al lui Băsescu. I s-a şi dat consemn la frontieră lui Vântu. Iar un circ cu arestări mediatice, probabil. Şi ştiţi de ce nu trebuie să se întîmple aşa? Vă dau un motiv colateral, poate stupid pentru voi.

Cea mai bună revistă de business din ţară se clatină şi nici cel mai bun radio de ştiri din Romania înţeleg că nu se simte prea bine. Mă rog, sper să se reinventeze oamenii de acolo în noi forme. Dar aşa cum spuneam, calmul ăsta al puternicilor aduce întotdeauna lovituri nasoale exact acolo unde calitatea e maximă – pentru că, fatalitate, calitatea e costisitoare… Iar oamenii calmi n-au timp de din astea, nici ăia daţi în consemn, nici ăia care dau în consemn.

(Notă: Cotidianul moare din cauza incomeptenţei unora şi al unui pariu total pe politic şi pe interese politice, pe ăla nu-l plîng)

Calmul

Băsescu, Vântu, Antonescu pe jumătate, Tăriceanu complet, vreo 80% din PSD, toată lumea declară că se calmează sau invită la linişte şi pace. Mie asta-mi creează o stare de anxietate. Atunci cînd oamenii puternici se ceartă îi simt ceva mai slabi şi încep să mă simt liber – aşa am fost în ultimele două luni. Cînd oamenii puternici invită la calm mă cuprinde neliniştea. Ăştia grei strigă “calm” doar atunci cînd urmează să se întîmple ceva nasol sau doar atunci cînd deja s-a întîmplat ceva nasol.

De aici şi anxietatea mea (dincolo de genele bolnave pe care le-oi deţine). Că în loc de calmul de după criză să nu fie cumva strigătul de calm de dinaintea marii crize.

La televizor se mai ceartă unii plutonieri de pe la partide. Ca pe cîmpul de bătălie pe jumătate decimat în care unii mai găsesc puterea să-şi mai tragă cîte o scatoalcă. Scenă de comedie tragică.

Băsescu iese cu o raţionalitate luminoasă şi vorbeşte despre reconciliere şi a