Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domnule Geoană, duceţi-vă la Moscova!

Publicat in Vox Publica, miercuri 9 decembrie 2009 ·

De PSD depinde liniştea sărbătorilor noastre. Iar domnul Geoană ar trebui să mai facă o vizită la Moscova, pentru “normalizarea relaţiilor”. Să mă explic.

Prestigiosul thinktank Stratfor susţine că sunt foarte posibile frământări importante în România. Recesiunea şi incertitudinea economică vor fi motivaţia pentru ca mulţi să iasă în stradă, spun analiştii americani. Ocazia pe care o vor folosi anti-băsescienii va fi aniversarea a 20 de ani de la revoluţie. Citez din analiza Stratfor: “Aceasta va fi o imagine plăcută Moscovei, cum Băsescu este considerat un ghimpe în coasta Rusiei. Sprijinul său pentru revoluţia anti-comunistă din Moldova vecină şi sprijinul susţinut pentru Statele Unite l-au făcut principalul inamic al Kremlinului în Balcani. Băsescu va folosi cu siguranţă această situaţie pentru a se prezenta drept unicul moştenitor legitim al luptei anti-comuniste din România. Conflictul dintre Băsescu şi Geoană, suprapus pe aniversarea revoltei anti-comuniste, ar putea conduce la un decembrie foarte aprins în România”.

Dacă PSD-ul nu se va resemna în faţa pierderii alegerilor, nici în condiţiile în care Curtea Constituţională va decide că nu există suficiente date pentru repetarea scrutinului, ne vom confrunta cu o situaţie foarte periculoasă. Dacă va tolera, nici măcar instiga, chemările la lupta în stradă împotriva lui Băsescu, vom ajunge acolo unde nu credeam că vom mai ajunge vreodată. Înapoi în anii ‘90. Va fi acea încercare de lovitură de stat despre care vorbeau PSD-iştii înainte de alegeri, doar că pusă la cale nu de susţinătorii lui Băsescu, ci de inamicii lui.

Iar dacă institutul din Texas consideră că Moscova ar fi foarte mulţumită de o astfel de situaţie, înseamnă că analiştii or avea semnalele lor. Domnul Geoană, dacă are cel mai mic interes pentru liniştea ţării ăsteia, acum ar fi momentul să facă o vizită la Moscova. Şi să l

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 3 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Românii au trăit cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători la noi. În județul Sibiu au fost peste 15 grade după miezul nopții

Ziare.com acum 21 minute
A fost cea mai călduroasă noapte de 7 ianuarie înregistrată vreodată în România, conform măsurătorilor meteorologice. Aproape 40 de stații au înregistrat recorduri pozitive, cu diferențe de până la 5 grade Celsius față de valorile anterioare. De exe

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 5 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum o ora
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Vin pensiile pe luna ianuarie. Poștașii vor bate la ușă începând de joi

Ziare.com acum 3 ore
Distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie va începe joi, 9 ianuarie 2025, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice, anunță Compania Națională Poșta Română (CNPR). Potrivit unui comunicat al companiei, transmis

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 7 ore
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Caz de îmbolnăvire cu metapneumovirus uman, virus respirator care se răspândeşte în China, confirmat în Bihor – Pacienta, o femeie de 67 de ani care nu a călătorit în străinătate

News.ro acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani. Pacienta, în vârstă de 67 de ani

România, primul caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul HMPV provenit din China

Ziare.com acum o ora
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV, provenit din China, a fost confirmat în România în ziua de 8 ianuarie 2025. Confirmarea acestui virus respirator, denumit metapneumovirusul uman (HMPV), se referă la o pacientă din Oradea, în vârstă de 67 d

Studiu. Cafeaua de dimineaţă poate reduce riscul de deces cauzat de boli de inimă

Mediafax acum 4 ore
Dr. Lu Qi, coordonator principal al studiului şi director al Centrului de Cercetare a Obezităţii din cadrul Universităţii Tulane, a declarat că, deşi studiul nu arată concret de ce consumul de cafea dimineaţa reduce riscul, o explicaţie ar putea fi

Vremea

București
acum

mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/14°
joi

8°/14°
vin.

3°/12°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/13°
joi

4°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/15°
joi

5°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

0°/5°