Criminalul bărbatului din comuna Hârseşti a fost prins ieri după-amiază. Poliţiştii au scotocit şi au mers pe firul acţiunii. Asul lor din mânecă a fost urmele unor roţi imprimate în pământ.
Marian Rada, în vârstă de 32 de ani, din comuna Hârseşti este autorul crimei petrecute luni dimineaţa. Victima, Florin Rungeanu, în vârstă de 39 de ani, a fost găsită fără suflare pe uliţă, la câţiva metri de casa în care locuia singur. Ceea ce a ridicat semne de întrebare încă de la început pentru anchetatori a fost faptul că sub trupul bărbatului nu era nicio picătură de sânge deşi avea tăiată artera femurală. Au luat în calcul varianta unui omor săvârşit într-un alt loc, victima fiind cărată şi aruncată pe uliţă. Cu ajutorul unor urme lăsate pe pământ au descoperit criminalul. Dârele duceau la o distanţă de circa un kilometru, până la casa lui Marian Rada.
Săltat de mascaţi din casă
Florin Rungeanu era cunoscut ca fiind un cal breaz în comună. În urmă cu zece ani şi-a omorât tatăl cu o rangă, fiind eliberat din puşcărie anul trecut. Căzuse în patima băuturii şi a jocurilor de noroc. Duminică seara a mers acasă la Marian Rada, unde au băut ţuică şi au jucat barbut. Pentru că nu s-au înţeles la bani, cei doi s-au luat la ceartă. Scos din sărite, Marian Rada a luat un cuţit şi l-a tăiat la picior. Căzut într-o baltă de sânge, Florin Rungeanu i-a cerut ajutorul. În loc să cheme ambulanţa a preferat să scape de el. L-a urcat în căruţă şi l-a transportat până în faţa casei, unde l-a abandonat. Marian Rada a plecat acasă şi a dormit liniştit. Ieri după-amiază, a fost săltat de mascaţi, fiind dus la postul de poliţie pentru audieri.
„L-am dus pe uliţa lui şi acolo l-am dat jos...”
După ce a recunoscut fapta, Marian Rada a fost dus acasă pentru reconstituire, poliţiştii reuşind astfel să clădească firul crimei. Prispa casei era murd