Sportul-rege al romanilor, odata la 4 ani, este fraudarea alegerilor. La capatul unor sesiuni de antrenament intensiv, dupa ce se mai schimba selectionerii, maseurii si fundasii, romanii intra in turneul final de frauda. Cum puteam sa nu excelam in privinta singurului punct de fizionomie morala asupra caruia nu se indoieste nimeni?
Cinci minute de emisiune televizata cu politicieni sunt suficiente pentru a distinge adevarul: nu-i intereseaza decat rezultatul, nu si mijloacele. Nu-si imagineaza cum ar arata o campanie electorala cinstita, ar face anevrism. Conteaza numai cine a furat mai vartos.
Vezi cazul lui Victor Ponta, care a avut un moment de imbecilitate si a marturisit ca "sistemul lor de fraudare a fost mai bine pus la punct". Vezi cazul lui Radu Berceanu, care s-a aratat dispus sa arate natiunii o colectie de galeti de toate culorile.
Ca PSD a contestat scrutinul din frustrare sau din convingere, sau si una si alta, sau pentru ca nu stie sa piarda n-are nicio importanta. Avem o ocazie unica. Sa dovedim ca in ciuda a ceea ce stim, si anume ca suntem niste hotomani, putem dovedi contrariul.
Unii sustin teza ca PSD a contestat alegerile pentru ca nu stie sa piarda cu demnitate, si aduc ca argument faptul ca nu a vorbit de frauda inainte sa anunte BEC rezultatele. Dar ce, se astepta cineva sa auda ceva de genul "sesizam Curtea pentru ca am cam furat"?
Daca alegerile s-au fraudat in sensul prevazut de lege, adica influentarea rezultatului votului, Curtea Constitutionala pune stampila si le invalideaza, sa convenim ca avem o putere independenta, ceea ce ar fi laudabil. Nu conteaza ca nu avem guvern, ci faptul ca exista o institutie a statului care functioneaza.
Daca insa judecatorii constata frauda, ajung la concluzia ca rezultatul votului a fost viciat, dar nu au barbatia sa invalideze scruti