Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi cu posibilităţi financiare reduse, ajutaţi de Vasiliada Târgu Jiu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 decembrie 2009 ·

20 de elevi din Târgu Jiu, care fac parte din familii cu probleme financiare sau familii monoparentale, vin, câteva zile pe săptămână, la Centrul Social pentru Copii şi Tineri „Vasile cel Mare“, centru înfiinţat de Asociaţia Vasiliada Târgu Jiu printr-un proiect implementat în luna octombrie a anului trecut. Potrivit Iulianei Enulescu, asistent social în cadrul asociaţiei, centrul a fost înfiinţat cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti şi a avut ca beneficiari direcţi 60 de copii, pe o perioadă de opt luni. „Proiectul era pe şase luni, dar am mai obţinut încă două luni, în care elevii au beneficiat de meditaţii la limba engleză, la informatică, informări cu privire la drepturile copilului, activităţi privind educaţia civică, activităţi recreative. Beneficiarii proiectului au fost copiii din Roşia de Amaradia, Bumbeşti-Jiu, Mătăsari, Dragoteşti, Motru, Rovinari şi Târgu Jiu“, a spus Iuliana Enulescu.

Daruri de Crăciun

Acum, la mai bine şase luni de la finalizarea activităţilor impuse de desfăşurarea proiectului, la Centrul Social „Vasile cel Mare“, 20 de elevi vin câteva zile pe săptămână şi iau meditaţii alături de şase profesori voluntari. „Este un lucru foarte important faptul că aceşti profesori fac voluntariat aici. Copiii sunt din familii cu probleme, dar au rezultate foarte bune la învăţătură. Familiile lor nu îşi pot permite să îi trimită la pregătire, însă aici lucrează cu profesorii la materii precum limba română, engleză sau matematică. Este un fel de program after school. Copiii sunt în clasele V-VIII, iar cei care la anul vor merge la liceu nu vor mai veni la centru. Unii au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, alţii au probleme financiare, alţii fac parte din familii monoparentale. Unora le este greu să-şi ţină copiii la şcoală, însă fac tot posibilul pentru acest lucru, să le asigure un viitor“, a spus Iuliana Enulescu.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 23 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°