Îngheţarea pieţei imobiliare şi reducerea investiţiilor în acest sector face victime în rândul angajaţilor din industria producătoare de ciment. Sursa: Reuters
Compania Carpatcement Bicaz a trimis în şomaj tehnic 190 de salariaţi. Aceştia vor sta acasă toată luna decembrie, prin rotaţie. Astfel, jumătate dintre aceştia vor fi în şomaj tehnic în prima parte a lunii, iar ceilalţi spre sfârşitul anului.
Decizia producătorului a fost luată pe fondul reducerii cu aproape o treime a vânzărilor.
“Există un program realizat împreună cu conducerea companiei, care prevede că 190 de salariaţi intră în şomaj tehnic, în această lună. Pentru aceasta s-a făcut şi un grafic, oamenii ştiu despre ce este vorba, iar începând din luna ianuarie vor veni la muncă”, a declarat liderul de sindicat din Carpatcement Bicaz, Gheorghe Chiciu, citat de Mediafax.
În cel de al treilea trimestru al anului, dezvoltatorii au alocat cu aproape 18% mai puţine fonduri pentru ridicarea unor noi construcţii, astfel că investiţiile în lucrări de construcţii noi au scăzut cu 17,9%, la 9,39 miliarde de lei în acest interval.
CITIŢI ŞI:
Investitorii ţin banii la ciorap
Zece măsuri urgente de inclus pe agenda viitorului guvern
Statul plăteşte pensii speciale de milioane de euro
Astăzi, bugetarii aleg: salariul sau pensia!