Asistentul medical Dumitru Vîlceanu şi-a revenit din comă
Asistentul rănit grav în accidentul care a fost provocat de directorul comercial al Complexului Energetic (CE) Turceni, Ionel Manţog, şi-a revenit din comă şi urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale complicate. Dumitru Vîlceanu, în vârstă de 59 de ani, se află internat în Spitalul Floreasca de peste două săptămâni, în urma accidentului suferit. „Starea de sănătate s-a îmbunătăţit. Şi-a revenit din comă şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale la bazin“, a spus Jeana Prejbeanu, şefa Serviciului de Ambulanţă Gorj.
Accidentul în urma căruia asistentul medical Dumitru Vîlceanu a fost rănit grav a avut loc pe data de 24 noiembrie, pe DN 67, în localitatea Câlnic. Ambulanţa în care se aflau patru oameni - şoferul, asistentul medical, un pacient care suferise un infarct şi soţia acestuia - venea dinspre Motru şi se deplasa către Târgu-Jiu. Din sens opus a venit cu viteză foarte mare autoturismul marca BMW condus de către Ionel Manţog, care, potrivit poliţiştilor, a efectuat o depăşire neregulamentară. Ambulanţa a fost lovită frontal şi a fost răsturnată. Pacientul din ambulanţă a decedat, iar patru persoane au fost rănite, cel mai grav fiind asistentul Dumitru Vîlceanu, care s-a aflat în stare critică. Ionel Manţog nu a suferit rănit grave şi a fost externat din spital la aproximativ o săptămână de la accident.
Manţog este cercetat penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă. Dosarul penal va fi înaint de polişia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.