Verdictul lui Emil Boc, probabil ultimul, este că am ieșit din criză. Argumentul premierului interimar, probabil singurul, este că veniturile la buget au crescut în noiembrie față de anul trecut. Ce înseamnă până la urmă a fi în criză?

Am o veste bună. Ministerul Finanțelor ne‑a comunicat nivelul încasărilor pe luna noiembrie 2009. Avem confirmarea oficială că veniturile la bugetul statului sunt mai mari decât în noiembrie 2008. (…) Practic, am ajuns la faza în care să depășim nivelul critic al crizei economice și să pregătim relansarea economică în 2010“. Emil Boc începe, cu această declarație, să‑și pregătească ieșirea de la Palatul Victoria sub sloganul „misiune îndeplinită: am scos țara din criză“. Dincolo de greșelile sau deciziile cu adevărat semnificative din timpul guvernării sale (legea acordului cu FMI, salarizarea unică, reforma agențiilor, chiar și legea pensiilor), criza va rămâne încă multă vreme în economia românească.

Sigur, creșterea încasărilor la buget cu 125 milioane de lei este binevenită și reprezintă un semnal pozitiv. Cauza acestei creșteri poate fi, însă, și un fapt conjunctural, și nu unul fundamental: pur și simplu o mai bună colectare a Taxei pe Valoarea Adăugată. În ultima vreme, Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început o campanie strașnică de recuperare a unor sume de bani. Apoi, într‑adevăr, de câteva luni avem o stabilitate a cursului și o temperare a numărului de disponibilizări, ba chiar și o așezare a exporturilor pe un plafon acceptabil de 2,5 miliarde de euro lunar.

Însă toate acestea au coincis cu perioada de vară‑toamnă, și, cum economia românească are o dependență sezonieră, putem spune că partea bună – atât cât a putut fi ea de bună – a cam trecut. Aceste trei argumente redefinesc criza în termeni mult mai severi decât ar putea să o amendeze simpla constatare a faptului că avem mai mul