Procurorii băimăreni au descoperit că suma furată în cazul jafului din Pasul Gutâi este de 600.000 de euro, de aproape zece ori mai mare decât s-a estimat iniţial. Pe Drumul European E60, dintre Constanţa şi Hârşova, va fi construit un pasaj subteran care să uşureze traficul pe litoral. Zeci de mii de beculeţe au fost aprinse aseară în oraşul Sinaia, marcând intrarea staţiunii montane în sezonul sărbătorilor.
ALBA. Veniturile celor aproape 300 de taximetrişti din Alba Iulia s-au înjumătăţit faţă de anul trecut. Un şofer de taxi are în medie 30 de comenzi pe zi, care îi aduc un venit lunar maxim de 800 de lei.
ARAD. Reni austrieci pentru Crăciun românesc. Primăria Arad a închiriat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, doi reni. Aceştia vor putea fi admiraţi, de săptămâna viitoare, lângă Palatul Administrativ.
ARGEŞ. Riscul de inundaţii, diminuat cu 80%. Lucrările la construirea celui mai mare canal colector pentru apele pluviale din judeţ au început ieri, în sudul Piteştiului. Investiţia este evaluată la şase milioane de euro.
BACĂU. Asurziţi de claxoane. Localnicii din Şerbăneşti sunt exasperaţi de claxoanele, de gazele de eşapament şi de vibraţiile produse de camioane la ieşirea din Bacău spre Vaslui şi Iaşi. Ei aşteaptă de doi ani ca Poliţia şi Primăria să îi scape de gălăgie.
BIHOR. Florian Demian, tânărul de 23 de ani care a încercat să jefuiască un magazin cu un pistol de jucărie, a fost eliberat de procurori miercuri seară. Tânărul a vrut să dea lovitura după ce pierduse toţi banii la jocuri de noroc.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. S-a ieftinit carnea de porc. Cu două săptămâni înaintea Crăciunului, porcii vii se vând cu 7 lei/kg, cu trei lei mai ieftin faţă de acum câteva săptămâni. Bistriţenii nu se înghesuie deocamdată să cumpere.
BOTOŞANI. Şomerii îşi tratează depresiile prin artă. O fundaţie îi consiliază pe botoşănenii care trec pri