Citigroup vrea să ramburseze ajutorul de stat primit la sfârşitul anului trecut printr-o majorare de capital prin vânzare de acţiuni, tranzacţie care ar putea ajunge la 20 miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate discuţiilor, citate de televiziunea CNBC, preluată de Reuters. Preşedintele băncii, Dick Parsons, a declarat miercuri la CNBC că Citigroup discută cu autorităţile despre rambursarea fondurilor primite în cadrul Troubled Asset Relief Program, programul de salvare
Citigroup vrea să ramburseze ajutorul de stat primit la sfârşitul anului trecut printr-o majorare de capital prin vânzare de acţiuni, tranzacţie care ar putea ajunge la 20 miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate discuţiilor, citate de televiziunea CNBC, preluată de Reuters.
Preşedintele băncii, Dick Parsons, a declarat miercuri la CNBC că Citigroup discută cu autorităţile despre rambursarea fondurilor primite în cadrul Troubled Asset Relief Program, programul de salvare a sistemului financiar, în valoare de 700 miliarde de dolari, introdus în luna octombrie a anului trecut de guvernul american.
"Considerăm că Citigroup poate plăti banii înapoi către stat, însă au loc încă discuţii cu autorităţile de reglementare", a arătat Parsons.
Purtătorul de cuvând al Citi, Jon Diat, a refuzat să comenteze.
Banca vrea să rambursese urgent banii primiţi de la guvern, pentru a evita restricţiile impuse de stat asupra plachetelor salariale şi bonusurilor acordate angajaţilor pentru 2009.
Bank of America Corp a vândut săptămâna trecută acţiuni de 19,3 miliarde de dolari şi a anunţat joi că a finalizat rambursarea celor 45 de miliarde de dolari primite de la guvern în cadrul programului de salvare a sistemului financiar.
Goldman Sachs, JPMorgan Chase şi Morgan Stanley au anunţat încă din iunie că au răscumpărat datoriile către stat.
Sursa: Mediafax