Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov:PORTRET/ David Roman - Pictura dă sens vieţii sale

Publicat in Adevarul, joi 10 decembrie 2009 ·

Pasiunea pentru artă o are de mic copil, iar acum vrea să-şi creeze o carieră din artă. Pentru David Roman pictura a devenit o pasiune de care acum nu se mai poate despărţi şi vrea să o transforme din ideal în meserie.

Adolescentul ne-a mărturisit că a început, ca orice copil, cu nişte desene, dar totuşi, reprezentările sale grafice aveau ceva deosebit faţă de ale celorlalţi copii şi nu erau doar nişte simple mâzgăleli.

„Toată lumea îmi spunea că desenez frumos şi ar fi cazul să urmez acest drum. Visul meu pe atunci era arhitectura şi nu mă gândeam la o carieră în artele plastice", s-a destăinuit David. Totuşi, în clasa a VI-a, s-a hotărât să participe la un concurs de desene organizat de un hypermarket braşovean, la care au participat peste 9.000 de elevi, şi a reuşit să obţină locul II.

„Acest lucru m-a motivat foarte mult, astfel că am decis să mă înscriu la cursurile Şcolii Populare de Arte. Aici, l-am întâlnit pe domnul profesor Andrei Dimeny, care mi-a fost ca un mentor şi prin felul său de a-mi preda, m-a încurajat şi m-a determinat să urmez acest drum, chiar dacă acum sunt elev la Colegiul Naţional Andrei Şaguna", a spus tânărul artist.

Libertatea de exprimare, esenţială

Artistul ne-a mărturisit că lucrul care a contat cel mai mult în dezvoltarea acestei pasiuni a fost faptul că profesorul său l-a lăsat să se exprime liber în crearea operelor de artă şi nu l-a cenzurat în niciun fel.

„Domnul profesor a reuşit să-mi trezească o curiozitate foarte mare pentru artă. Niciodată nu m-am simţit obligat să desenez, când mergeam la cursuri. Cred că libertatea de exprimare este esenţială în artă. Nu se compară o operă pe care o faci din voinţă proprie, cu una care ţi se impune cum să o faci, fiindcă aşa ţi se îngrădeşte talentul. Astfel, chiar dacă am ales să merg la «Şaguna», după ce am absolvit cursurile Şcolii Populare de Arte, m-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 58 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 17 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 47 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°