Hans-Jörg Butt, portarul lui Bayern, a dat semnalul revenirii bavarezilor în meciul cu Juventus (4-1), transformând un penalty
Bayern München a măturat pe jos cu Juventus, chiar la Torino, şi s-a calificat în “optimile” Ligii Campionilor.
Unul dintre eroii formaţiei germane se numeşte Hans-Jörg Butt, portarul care a egalat la unu, din penalty, în minutul 30. A fost cel de-al treilea gol marcat de goalkeeperul de 35 de ani împotriva italienilor, după loviturile de pedeapsă transformate în 2000, pe când evolua la Hamburg, şi în 2001, în tricoul lui Leverkusen!
E la al treilea gol contra lui Juventus
“Butt este primul nostru executant al penalty-urilor. De-abia apoi vin Robben şi Schweinsteiger”, a explicat Louis van Gaal, antrenorul olandez al lui Bayern. “N-am avut emoţii la faza respectivă. Eram sigur că voi înscrie”, a explicat “naşul” lui Juventus.
Săpunaru, 30 de minute
Cristian Săpunaru (25 de ani), fundaşul lui FC Porto, a jucat ultimele 30 de minute ale meciului câştigat de echipa sa pe terenul lui Atletico Madrid (3-0).
ŢSKA, suspendată?
ŢSKA Moscova ar putea fi descalificată de UEFA, după ce doi jucători ai formaţiei ruse, A. Berezuţki şi Ignaşevici, au fost depistaţi pozitiv la controlul antidoping care a urmat partidei cu Manchester (3-3), disputată pe 3 noiembrie.