Electrica Focşani a scos la licitaţie mai multe imobile ale Companiei de Căi Ferate Române din cauza datoriilor. Furnizorul de energie locuinţe de serviciu dar şi restaurantele din gările din cinci judeţe pentru a stinge o parte din datoriile CFR.
Datoriile acumulate de Compania Naţională Căile Ferate Române către Electrica Focşani sunt de aproape 50 de milioane de lei.
CFR este principalul datornic al furnizorului de energie electrică din Focşani însumând 70 % din toate debitele pe care Electrica Focşani le are de recuperat de la clienţi.
Debitele în acest an, contabilizate la furnizorul de energie electrică, sunt cu 30 de procente mai mari faţă de anul trecut, atât cele înregistrate de CFR dar şi cele acumulate de ceilalţi consumatori.
Gările vor fi scoase la licitaţie
Pentru a recupera o parte din bani, Electrica Focşani a acţionat în instanţă şi chiar a scos la licitaţie locuinţele de serviciu din cadrul Companiei de Căi Ferate, restaurantele, farmaciile şi alte puncte de lucru de pe spaţiile gărilor din judeţele Vrancea, Buzău, Galaţi, Brăila şi Bacău.
Următoarele pe listă sunt chiar staţiile de tren. Acestea ar putea rămâne fără săli de aşteptare, fără birouri şi ghişee chiar de săptămâna viitoare. „Această companie face parte din cele la care legea interzice întreruperea curentului electric întrucât ar afecta populaţia însă putem interveni la clădirile de care aceasta se poate dispensa. Acum era programată o compensare în bani dar nu au mai avut fonduri. Avem dreptul să vindem chiar şi gările. Dacă nu recuperăm banii vor rămâne doar impegatele de mişcare", ne-a declarat Ionel Preda, directorul departamentului de Furnizare din cadrul Electrica Focşani.
Gara din Panciu a fost scoasă la vânzare şi anul trecut când a stârnit interesul unui cumpărător ce intenţiona să construiască o reţea de căi ferate privată însă compania