* Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila a organizat concurs pentru ocuparea unui post de referent
* la competiţie au participat 18 candidaţi, printre care şi o rudă a soţiei directorului instituţiei * aceasta a promovat proba scrisă, dar după contestaţie a primit o notă mai mică şi nu a câştigat concursul *
În an de criză economică, când locurile vacante ale bugetarilor au fost îngheţate, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila a fost deblocat, recent, un post de referent, la care a aspirat şi nepoata soţiei directorului instituţiei. Faptul nu a rămas neremarcat de către angajaţii direcţiei, care ne-au semnalat la redacţie: "De ce nu s-a realizat o lărgire de atribuţii, o detaşare pe post a altcuiva, practică foarte des folosită în DGASPC? Nu este un abuz? Când lumea se vaită din lipsa serviciilor, cum se poate să apară acest post, de vreme ce erau toate posturile blocate? Şi mai apare un fenomen curios: după testarea în scris a celor 18 candidaţi, au rămas pentru proba eliminatorie orală nepoata soţiei domnului Sculschi şi încă o altă persoană, care nu se ştie de cine este susţinută. Normal ar fi anularea acestui concurs pentru că încă mai este criză, nefiind imperios necesar angajarea unei persoane pe un post care nu cere superpregătire, că doar nu era director de instituţie!", se arată în sesizare.
DGASPC Brăila a organizat concurs pentru ocuparea unui post de referent la Serviciul de evaluare complexă a persoanei adulte cu handicap, rămas vacant prin pensionare, începând cu data de 1 noiembrie. Faptul că dintre cei 18 candidaţi care au susţinut proba scrisă, pe data de 24 noiembrie, au fost admise pentru proba orală două persoane, dintre care una este rudă a soţiei directorului general al DGASPC, a ridicat semne de întrebare asupra corectitudinii desfăşurării concursului print