Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta... Cristiana Copos!

Publicat in Jurnalul, joi 10 decembrie 2009 ·

Cristiana Copos, o foarte apreciată femeie de afaceri şi o personalitate cu totul specială, împlineşte astăzi 50 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Sunt un om care vine de la Câmpulung Muscel. Un om care a încercat de fiecare dată să-şi facă datoria, să înveţe bine, să respecte pe toată lumea, să-şi respecte cuvântul. Părinţii mei au fost nişte oameni foarte muncitori şi m-au învăţat că orice lucru început trebuie dus la bun sfârşit. Însă cel mai important lucru pe care l-am învăţat este că înainte de a vorbi trebuie să mă gândesc, iar după ce am vorbit trebuie să-mi respect cuvântul.

Cred că pentru orice mamă realizările copilului sunt pe primul loc, cât timp ele există. Pot să spun că la mine există şi sunt foarte fericită. E adevărat că am muncit foarte mult şi, după ce mi-am terminat o parte din mandat vizavi de grija faţă de copilul meu - lucruri pe care ea a ştiut să le ducă în continuare mai departe -, tot ce mi-am pus în cap a prins viaţă. Mulţumirea care o văd pe chipul celor care beneficiează de serviciile noastre mă face fericită, îmi aduce siguranţă şi încredere.

Tot timpul trebuie să te ridici la nivelul aşteptărilor oamenilor. Pe locul doi ar fi mulţumirea că, atât cât am putut, am ajutat oamenii, iar cel mai important este că am putut să le dau sănătate unora. Nu eu personal, ci prin intermediul medicilor pe care i-am cunoscut, i-am sprijinit şi care m-au ajutat la rândul lor.

Am ajutat tineri, pe unii financiar, pe alţii i-am învăţat cum să se ajute singuri. Acum sunt oameni de nădejde şi mă pot mândri cu ei.

Speranţa moare ultima, aşa că eu întotdeauna am fost optimistă. Viaţa mi-a arătat că, dacă îţi doreşti lucruri bune pentru tine, pentru ceilalţi, pentru puterile tale, le poţi realiza în timp. Viitorul îl văd roz, ca să zic aşa... Sper să fim sănătoşi şi să putem face cât mai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Trump cere acum ţărilor NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare şi nu exclude folosirea forţei pentru a obţine Groenlanda

HotNews acum 58 minute
Viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, a cerut țărilor membre NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare. Demersul, care ar reprezenta mai mult decât dublarea obiectivului actual, reprezintă o nouă provocare pentru alianţa transatlantică, note

Un avion al Lufthansa, care zbura de la Sibiu spre Munchen, a aterizat de urgență la Timișoara. Care este motivul

Adevarul acum 24 minute
Un avion al companiei Lufthansa, care zbura din Sibiu spre Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, potrivit surselor Turnul Sfatului.

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum o ora
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Surse Reuters: OMV a încheiat un acord pentru a furniza Germaniei gaze româneşti de la exploatarea Neptun Deep din Marea Neagră, din 2027

News.ro acum 21 minute
Grupul austriac OMV a încheiat un acord pentru a furniza gaze naturale din proiectul său Neptun Deep, din Marea Neagră, companiei germane Uniper, din 2027, au declarat trei persoane familiare cu chestiunea pentru Reuters, în timp ce Europa caută noi

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum o ora
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 5 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Ana Birchall anunţă că va candida din nou la alegerile prezidenţiale: Voi candida pentru că iubesc această ţară

Mediafax acum o ora
Ana Birchall anunţă că va candida şi la următoarele alegeri prezidenţiale. Sunt milioane de voci de români care cer o ţară în care să creadă. Sunt aici, le aud vocile, să le arăt că există bună-credinţă şi patriotism”, afirmă ea. Ea a obţinut 0,46%

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 4 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Donald Trump anunţă o investiţie străină de 20 de miliarde de dolari pentru construirea de noi centre de date în SUA

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi o investiţie străină de 20 de miliarde de dolari pentru construirea unor noi centre de date în Statele Unite, din partea lui Hussain Sajwani, miliardar din Emiratele Arabe Unite şi fondator al

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 4 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/10°
mie.

6°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°