Prezent la evenimentul de lansare a cărţii sale "Sfârşitul economiei iluziei", apărută la editura Publica, economistul Liviu Voinea a declarat că este total greşit să credem că situaţia din România este legată de criza economiă globală. Economistul a insistat pe ideea că criza românească este una a supra-consumului şi a unei bunăstări lipsite de fundament economic. Întrebat dacă situaţia din România este comparabilă cu cea a Greciei, Voinea a declarat pentru capital.r
Prezent la evenimentul de lansare a cărţii sale "Sfârşitul economiei iluziei", apărută la editura Publica, economistul Liviu Voinea a declarat că este total greşit să credem că situaţia din România este legată de criza economiă globală.
Economistul a insistat pe ideea că criza românească este una a supra-consumului şi a unei bunăstări lipsite de fundament economic.
Întrebat dacă situaţia din România este comparabilă cu cea a Greciei, Voinea a declarat pentru capital.ro că nu numai că este asemănătoare, dar este mult mai grea din cauza faptului că Grecia, fiind în zona euro, beneficiază de umbrela Băncii Centrale Europene.
Acesta a precizat că există în ţara noastră nu mai puţin de 4 milioane de persoane apte din punct de vedere profesional, care însă nu muncesc, în sensul că nu activează în cadrul economiei de suprafaţă şi nu plătesc taxe la stat.
Viziunea lui Voinea a fost împărtăşită şi de analistul Ilie Şerbănescu, care a caracterizat criza din ţara noastră ca fiind o criză unei ţări în care se consumă fără să se producă, unde există hipermarket-uri, dar nu există fabrici şi unde se importă dar nu se exportă.
Avem senzaţia că dacă ei iau antibiotice ne trece şi nouă
"Atunci când luăm un credit de la o bancă, după puţin timp începem să strângem bani pentru a rambursa creditul. România a luat un credit uriaş de la Fond