Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MJ: Indonezienii decid dacă-l extrădează pe Nicolae Popa

Publicat in Curierul, joi 10 decembrie 2009 ·

Ministerul Justiţiei a transmis Republicii Indonezia cererea de extrădare a lui Nicolae Popa, arestat provizoriu la data de 2 decembrie a.c., urmând ca reprezentanţii acestui stat să decidă, conform legii după care se guvernează, dacă-l vor extrăda sau nu. "Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti informează că cererea de extrădare din Republica Indonezia în România a cetăţeanului român Nicolae Popa (...) a fost transmisă, împreună cu documentele în susţinerea acesteia, Ambasadei României la Jakarta, (...) spre a fi remise autorităţilor indoneziene competente", se arată într-un comunicat al instituţiei, precizând că procedura de soluţionare a cererii de extrădare este guvernată exclusiv de legea Republicii Indonezia.

Extrădarea a fost solicitată în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii de 15 ani aplicată inculpatului Nicolae Popa pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi delapidare.

Nicolae Popa este acuzat de săvârşirea unor infracţiuni economice, pe numele său fiind emis încă din ianuarie 2002 un mandat de arestare preventivă. În iunie a.c., pe numele său a fost emis un alt mandat, de executare a pedepsei închisorii, de data aceasta pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, pentru care a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

În fapt, cel în cauză la data de 18 septembrie 1998, în calitate de director general al unei societăţi comerciale a însuşit din depozit 65.359 acţiuni la valoarea de 25.376 lei/acţiune, pe care le-a remis unui intermediar în scopul de a fi vândute la un preţ de 765.000 lei/buc., prejudiciul creat fiind de aproximativ 50 de miliarde lei vechi, precizează IGPR.

Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa în dosarul FNI pe 20 martie 2007, condamnându-i la închisoare pe cei 12 inculpaţi puşi sub acuzare în cauză. Ioana Maria Vlas a primit o pedeapsă de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 9 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 12 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°