Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de peste 350.000 euro comercianţilor de piese auto

Publicat in Curierul, joi 10 decembrie 2009 ·

Controalele efectuate de inspectorii ANPC au vizat 680 de operatori economici

În urma acestora au fost retrase definitiv de pe piaţă nu mai puţin de 219 produse

Comisarii ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) au controlat 680 de operatori economici şi 356.119 de piese auto, pentru a vedea dacă sunt sau nu respectate prevederile legale în ceea ce priveşte comercializarea de piese auto.

Cei de la Protecţia Consumatorilor au găsit destul de multe nereguli, iar pentru abaterile constatate au fost oprite definitiv de la comercializare 219 produse, alte 107.557 fiind oprite temporar de la comercializare până la remedierea neconformităţilor. Totodată, au fost aplicate 445 de amenzi contraventionale in valoare de 1.483.000 lei (circa 350.000 euro) şi 253 de avertismente, potrivit unui comunicat emis, ieri, de Protecţia Consumatorilor .

Principala abatere de la normele legii găsită de comisarii de la ANPC a fost lipsa de informare a clienţilor. La unii dintre operatorii economici controlaţi lipseau cu desăvârşire elementele de identificare şi caracterizare, care în mod normal ar trebui înscrise la vedere pe produs, pe etichetă sau pe ambalajul de vânzare, cum ar fi: caracteristicile tehnice ale produsului, denumirea produsului sau a producătorului. De asemenea, pe unele produse lipseau traducerea în română a elementelor de informare, identificare, etichetare, precum şi informaţiile referitoare la durata medie de utilizare, eventualele riscuri previzibile, precum şi modul de asamblare şi montare.

Abateri de la informarea consumatorilor s-au constatat la produse ca: discuri de ambreiaj, discuri de frână, capete de bară, pompe de alimentare, filtre de ulei, plăcuţe de frână, cabluri de ambreiaj şi acceleraţie, traverse cutie de viteză, semicuzineţi, pivoţi, pompe de frană, bielete, rulmenţi, bujii, injectoare, filtre, b

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 37 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 39 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 51 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°