Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stânga cere anularea şi repetarea alegerilor

Publicat in Jurnalul, joi 10 decembrie 2009 ·

Mass-media internaţionale au relatat demersul PSD de a contesta la Curtea Constituţională corectitudinea scrutinului de dumincă, cerând repetarea alegerilor. Dar această situaţie duce la amânarea formării unui nou guvern, necesar pentru ajutorul de la FMI şi CE, pe fondul recesiunii economice. Crizele politică şi economică prezintă risc de scindări, polarizări, revolte, avertizează analiştii.

Agenţia France Presse a transmis că "Partidul Social-Democrat (PSD) a cerut oficial Curţii Constituţionale (CC) anularea celui de-al doilea tur de scrutin prezidenţial câştigat de preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu (clasat) în faţa social-democratului Mircea Geoană". Este citat Liviu Dragnea, unul dintre liderii PSD, care a spus că este "convins că dovezile pe care le avem şi le vom primi în continuare sunt suficiente". Mircea Geoană a denunţat "o maşină infernală de cumpărare şi fraudare a votului, care a schimbat voinţa suverană a poporului". Ştirea a fost preluată de cotidianul francez de centru-dreapta Le Figaro. Într-o altă telegramă, AFP preciza că, potrivit juriştilor, validarea alegerilor ar putea întârzia, prelungind incertitudinea în privinţa formării noului guvern, necesitate presantă pe fondul crizei economice, pentru ca ţara să obţină noi tranşe de împrumut de la FMI şi CE.

La rândul său, cotidianul francez de centru-stânga Le Monde a titrat: "Victorie contestată a lui Traian Băsescu în România", şi a relatat că "social-democratul Mircea Geoană a decis să conteste rezultatul", denunţând "turismul electoral" şi "fraude masive". Le Monde a opinat însă că "şansele sunt minime, deoarece nici o iregularitate nu a fost confirmată de observatorii OSCE".

PRELUNGIREA CRIZEI

Ştirea că PSD a decis să conteste la Curtea Constituţională rezultatul alegerilor a fost transmisă şi de BBC, care a precizat că Mircea Geoană a cer

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum o ora
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

UPDATE-Departamentul american al Trezoreriei anunţă Congresul că a fost victima unui atac cibernetic al Chinei, într-un un ”incident major de securitate informatică”

News.ro acum 53 minute
Departamentul american al Trezoreriei anunţă luni, într-un mesaj transmis aleşilor din Camera Reprezentanţilor, pe care AFP scrie l-a consultat, că a fost victima unui atac cibernetic la începutul lui decembrie - fără riscuri la adresa elementelor c

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 7 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 2 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 9 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Donald Trump pierde în apel un proces în care scriitoarea Jean Carroll l-a acuzat de defăimare şi agresiune sexuală / Carroll l-a acuzat pe Trump că a violat-o într-o cabină de probă a unui magazin în 1996, instanța de fond a decis ca președintele ales al SUA să îi plătească cinci milioane de dolari

G4Media acum 4 ore
O curte federală de apel din SUA a confirmat luni verdictul unei instanţe inferioare prin care preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a fost condamnat să-i plătească scriitoarei fostă jurnalistă Jean Carroll cinci milioane de dolari pent

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
Iasi
acum

mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
vin.

-0°/6°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°
vin.

1°/7°