Atmosfera feerică de la Târgurile de Crăciun din Viena, Praga sau Budapesta îi atrage ca un magnet pe arădeni. Pe cont propriu sau în excursii de câteva zile, tinerii iau cu asalt târgurile dedicate sărbătorilor de iarnă în capitalele europene apropiate.
Fermecaţi de parfumul pe care-l împrăştie iarna în oraşele europene, arădenii fac abstracţie de criza economică. Pun bani deoparte şi încearcă să se răsfeţe cu fiecare ocazie. Târgurile organizate de Crăciun la Viena, Budapesta ori Praga au devenit deja destinaţii tradiţionale în luna decembrie.
„Eu merg de câte ori am ocazia, pentru că atmosfera e foarte frumoasă. Parcă simţi mai bine sărbătorile de iarnă dacă petreci câteva ore în Târgul de Crăciun de la Viena”, povesteşte Tibor Sipos. Arădeanul spune că a vizitat capitala Austriei pe timp de iarnă în fiecare an începând din 2007 şi că totul e la superlativ. „Începând cu muzica şi terminând cu vinul fiert sau dulciurile, totul creează un ambient plăcut. Parcă şi oamenii sunt mai destinşi. Au început şi la noi, dar mai avem mult până să-i ajungem pe austrieci”, a apreciat Tibor.
Preţurile sunt mai mici
Escapadele în străinătate sunt mai ieftine decât cele în locurile tradiţionale din România. Dacă un sejur de cinci zile la Sinaia în vreme de iarnă ajune şi la 500 de euro de persoană, Viena, Budapesta sau Praga sunt mai accesibile. Şi capitala Ungariei, şi cea a Cehiei sunt renumite pentru Târgurile de Crăciun pe care le organizează. Pe cont propriu, există variante de hoteluri de trei sau patru stele, la 40-70 de euro pe noapte în cameră dublă, iar micul dejun e inclus. Excursiile cu autocarul sunt şi ele la îndemână. „La 199 de euro, oferim două nopţi de cazare în Budapesta şi două la Viena, unde se desfăşoară şi o sesiune de shopping”, explică Ioana Berar, director la o agenţie de turism din Arad.
Turul Pieţelor de Crăciun
A