Încercările teoretice de definire a limbajului poeziei moderne au avut o soartă ingrată în spaţiul literar românesc. Există convingerea potrivit căreia diversitatea fenomenului poetic modern nu poate fi analizată şi definită prin impunerea unui model teoretic riguros. În cadrul studiilor literare româneşti, puţine au fost încercările de caracterizare a limbajului poeziei moderne bazate pe fundamente teoretice riguroase. Majoritatea acestor demersuri s-au revendicat de la judecăţile criticii literare, suporturile teoretice ocupînd un loc secundar, dacă nu chiar un loc cu o însemnătate minimală. Limbajul poetic a fost abandonat nisipurilor mişcătoare ale inefabilului imposibil de atins de teoria literară. Datorită prejudecăţilor enunţate mai sus, studiile literare româneşti au fost incapabile să producă un studiu al poeziei moderne, o sinteză construită de pe poziţii teoretice riguroase care să ofere o anvergură europeană unui asemenea demers. Din aceste motive consider iniţiativa Editurii Paralela 45 de a reedita studiul lui Gheorghe Crăciun, Aisbergul poeziei moderne, unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale acestui an. Dacă luăm în considerare tirajul minuscul al primei ediţii şi lipsa unui răspuns adecvat din partea criticilor şi teoreticienilor literari, atunci putem considera această nouă ediţie o a doua lansare. Cartea lui Gheorghe Crăciun nu a beneficiat de nici o discuţie importantă, deşi studiul său are potenţialul de înnoire şi anvergura destinate unei cariere europene. Întotdeauna am considerat orice demers teoretic de definire a limbajului poetic ca fiind motivat de o atitudine pedagogică indirectă asupra poeziei. Sînt convins că Aisbergul poeziei moderne reprezintă o adevărată Didactica nova pentru studiile literare româneşti, deşi în cazul lui Gheorghe Crăciun nu se poate vorbi de impunerea unui model de predare a poeziei ci, mai