Gigantul american doreşte preluarea ostilă a producătorului britanic de ciocolată Cadbury. După ce Lordul Mandelson, secretar de stat pentru mediul de afaceri, a criticat în termeni duri acţiunea americanilor, a venit rândul sindicatelor să se opună tranzacţiei. Sursa: northfoto
Secretarul general al sindicatului care reprezintă angajaţii Cadbury din Anglia şi Irlanda, Len McCluskey, a spus că, în urma preluării, Kraft va trebui să facă restructurări, pentru a recupera cele peste 11 milioarde de euro împrumutate de la bănci. În plus, puterea decizională va fi transferată din Marea Britanie în SUA, consideră liderul sindical.
Acesta a mai spus că nu doar angajaţii se tem că preluarea Cadbury de către cei de la Kraft nu va fi benefică pentru producătorul britanic, ci şi autorităţile.
“Trebuie respingem oferta celor de la Kraft sau a oricărui alt investitor, dacă aceasta nu este în interesul companiei şi a angajaţilor ”, a declarat Len McCluskey, citat de CNN.
Respect pentru tradiţie
Secretarul de stat pentru mediul de afaceri, lordul Peter Mandelson, a criticat în termeni duri tentativa de preluare ostilă, opinând că noul proprietar al Cadbury va trebui “să ne respecte compania, angajaţii şi tradiţia”.
“Dacă voi credeţi că puteţi veni aici să câştigaţi rapid un dolar, veţi întâmpina opoziţia înverşunată a populaţiei şi a Guvernului britanic”, a declarat lordul Peter Mandelson, aflat într-o vizită de lucru la Birmingham, oraşul în care a fost fondată compania Cadbury.
Italienii de la Ferrero şi americanii de la Hershey sunt interesaţi de preluarea Cadbury, ultimii fiind preferaţi de actuala conducere a companiei britanice.
“Ambele companii (Cadbury şi Hershey, n.r.) au fost fondate de oameni cu principii solide şi viziuni, care au creat oraşe în jurul companiilor lor şi