Pentru renunţarea la acest viciu, este nevoie de terapie medicamentoasă şi de consiliere psihologică. La nivel global, peste 10 la sută din populaţie are probleme legate de consumul exagerat de alcool. Persoanele care vor să renunţe la acest viciu pot recurge şi la tratamente online.
Pentru fiecare dependent de alcool au de suferit alte şapte persoane (printre care familia şi posibilele victime ale accidentelor cauzate de consumul de alcool), estimează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Alcoolismul este mai mult decât un viciu, este o boală cu repercusiuni grave asupra sănătăţii fizice şi psihice, avertizează medicii.
„Alcoolismul este nevoia fizică şi psihică de a consuma zilnic cantităţi mari de alcool, în lipsa acestuia instalându-se o stare generală de rău - sevrajul, cu consecinţe nefaste asupra persoanei în cauză", afirmă Eugen Hriscu, medic specialist psihiatru la Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor.
Avem şi noi Alcoolicii Anonimi
Toate persoanele care vor să scape de patima consumului de alcool pot participa la şedinţele din cadrul organizaţiei „Alcoolicii Anonimi" din România.
În cadrul acestora, se pot constitui atât întâlniri închise, la care iau parte numai membrii Alcoolicilor Anonimi, cât şi şedinţe deschise, unde pot veni membrii familiei celor care consumă alcool, precum şi alte persoane interesate de tratarea alcoolismului.
Organizaţia „Alcoolicii Anonimi" nu percepe cotizaţii şi nici taxe de înscriere.
Terapie gratuită online, posibilă
Consumatorii de alcool pot beneficia de 10 şedinţe de terapie gratuită online. Accesând site-ul www.alcohelp.ro, pacienţii virtuali pot primi sfaturi avizate din partea unor specialişti, cu ajutorul cărora îşi pot recăpăta controlul în ceea ce priveşte consumul de alcool. Acest lucru este posibil după ce persoana îşi creează un cont (datele